„Am ajuns din întâmplare în România, o ţară necunoscută pentru mine, în primăvara anului 1965. … Toţi românii pe care i-am cunoscut mi-au recomandat să vizitez Maramureşul, în nordul şi nord-vestul ţării. Două luni mai târziu, m-am dus într-un sat de ţărani şi crescători de vite de dincolo de Munţii Carpaţi. Am avut imediat o senzaţie de déjà-vu. Era un peisaj pe care-l mai văzusem undeva, cândva. Atmosfera semăna foarte mult cu cea din Japonia de odinioară. Case acoperite cu stuf, căruţe trase de cai şi vite care treceau, un cocoş care cânta sau vocea oamenilor care vorbeau de parcă ar fi cântat; toate acestea, întâlnite în fiecare sat, creau senzaţia de apropiere. … M-am hotărât să realizez un album de fotografii monocrome pentru a înregistra scenele frumoase pe care le-am întâlnit. … Monocromia cuprinde toate culorile, urmărind să integreze sufletul în punctele de origine ale centripetalului şi centrifugalului. Monocromia se adresează mai degrabă intelectului decât emoţiei. Se poate spune că aceasta e metafizica ultimă.”
Cărți,multe cărți.
