Romita Malina Constantin mediteaza la teme profunde privind trecerea, conditia omului in complexele relatii temporale si spatiale, fragilitatea si temeritatea conditiel creatorului intr-o lume tot mai indiferenta fata de valorile spiritului. In falille si cuantele unui astfel de timp receptat in tragismul lui, o posibila solutie de salvare existentiala este posibilitatea de a-ti acorda sansa unor repetate nasteri, reluari dintr-un punct originar al propriei deveniri: ?pun punct // oriunde in lumea asta / copacii au trahee catre inalt". In orice aspect banal se poate revela un miracol: ?...alaturi sta pasarea ingerului / intr-un clob", chiar si atunci cand ?Dumnezeu tace". Contrastele tin de specificul vietii, spiritul este mereu in miscare, in roata timpului, perceput cu ?celalalt ochi", pregatit pentru receptarea vesniciei (...) Ecourile lungi pe care le percepe si pe care le rasfrange in propria interioritate ii definesc visul de creatie: ?... prin pereti visul / si fumegarea gropii / din care scriu...". Nu doar iubirea este vesnicia la care avem acces, dar si scrisul ca alternativa la efemer are promisiunea unei vesnicii. Poate ca poezia este totemul poetei Romita Malina Constantin, eternitatea ei... - Ana Dobre
Cărți,multe cărți.
