Omul, cu rare excepții, nu este, ci devine inteligent, și aceasta în raport cu condițiile în care există inteligența ca dimensiune a personalității, neputând să fie generală decât în raport cu o pregătire, într-un anumit moment al evoluției ei. Pentru a testa aptitudinile intelectuale, indiferent de volumul de cunoștințe acumulat, testele de inteligență evită apelul la cunoștințe rezultate din învățare, solicitând răspunsuri care sunt la îndemâna oricui, indiferent de pregătire. S-a observat însă că înseși răspunsurile la teste necesită învățare. Nu se pot despărți cu totul operațiile de informațiile pe care le susțin. Aplicarea testelor de inteligență la ființe umane din grupe etnologice aparte, a dat rezultate paradoxale, explicabile prin gradele diferite de inteligență și construcția specifică a intelectului la respectivele populații. Inteligența a fost tratată precumpănitor ca o aptitudine elevată a conștiinței, criteriul de identificare și de evaluare al acesteia fiind reușita superioară și rapidă în activitate. Raportându-ne însă la reușită, constatăm că nu numai inteligența este factor mediator. Unii atrag atenția asupra importanței tendinței spre efort. În baza unor ample investigații, unii au ajuns la concluzia că, de exemplu, succesul școlar depinde de inteligență în proporție de 60%, restul de 40% datorându-se efortului de muncă perseverent. Desigur, în diverse activități profesionale, raportul optim între inteligență și efort voluntar poate fi variabil. Conduita inteligentă se demonstrează mai mult prin forța și exactitatea previziunii decât prin replicile de efect. Unii disting o inteligență cristalizată, aplicabilă la situațiile-tip ale mediului ambiant și o inteligență fluidă ce răspunde la situațiile complet noi. Nici acestea nu se disting însă după viteza de reacție care, în orice caz, este mai mare când intră în joc inteligența cristalizată. Interesant de semnalat este faptul că, inteligența cristalizată este mai puternică la vârsta copilăriei și a bătrâneții decât inteligența fluidă, ce se afirmă plenar în faza adultă. În general, inteligența apare în trei ipostaze, ca: 1) modalitate cognitivă, integratoare, diferită de reactivitatea emoțională și de capacitatea de efort; 2) capacitate rapidă de rezolvare a problemelor, prin restructurări superioare opuse automatismelor; 3) posibilitate supra-medie a gândirii. Dacă vom reinventaria atributele inteligenței, constând în diferențiere și adaptare, nivel superior intelectual și înțelegere, aptitudine cognitivă globală și capacitatea de a rezolva probleme, atunci vom ajunge la concluzia că, deși inteligența apare ca un factor de mare însemnătate al vieții, ea își are întotdeauna originea în existența și activitatea Conștiinței Dumnezeiești Macrocosmice. Inteligența își sporește energia elevată și forța penetrantă, urcând de la un nivel de înțelegere la altul superior, și își dezvoltă și amplifică forța transformatoare prin biruirea deplină a dificultăților cognitive, prin cunoașterea aprofundată a Legilor Dumnezeiești supreme, prin acțiune constructivă, prin intuiție, prin rezolvare de probleme.
Cărți,multe cărți.
