Musab dansează fericit într-un grup de argentinieni, înfășurat în steagul lor. Când mă zărește, fuge spre mine și își urlă bucuria: „Ce ți-am zis eu, Messi e Dumnezeul fotbalului! Ar-gen-ti-na! Ar-gen-ti-na! V-am oferit cel mai grozav turneu final, degeaba ne-ați criticat și ne-ați provocat cu inepțiile voastre! Neați insultat valorile morale și religioase, ne-ați jignit inventând scandaluri peste scandaluri, dar Cel de Sus ne iubește, semn că noi avem dreptate, nu voi! Civilizația noastră nu se va clătina niciodată, spre deosebire de a voastră, una pe cale de dispariție, priviți împrejur și o să-mi dați dreptate! Allah e mare ! Aleikum Salaam !” S-a îmbujorat de-a binelea, ochii îi scapără și parcă și-ar continua tirada. Se oprește însă și îmi arată pe telefonul lui mobil fotografia naționalei lui și izbucnește ca un posedat: „Qatar! Qatar!” Îl las să-și savureze clipa, în definitiv nu s-a înșelat deloc – acest campionat mondial a fost fără cusur și n-are rival în șirul celorlalte douăzeci și unul de până acum.
Cărți,multe cărți.
