Giuleștina – o stare de spirit unică Suntem peste tot acasă,/Porțile ni se deschid;/Nu-i echipă mai frumoasă/Și iubită ca Rapid (…) // Nu vă dați bătuți o clipă,/Învățați acest refren,/Imnul nostru de echipă./Glasul lor în fior de tren… Cine a ascultat măcar o dată acest imn al Rapidului, compus de Victor Socaciu pe versurile lui Adrian Păunescu, știe de ce ecoul tribunelor din Giulești se reverberează misterios, la infinit. Glasul roților de tren! („Mai bine un meci al Rapidului decât un concert mediocru” – vorba lui Dan Grigore…) Nu e vorba despre scoruri și clasamente. Nu e vorba despre cine a marcat golul, dubla, hattrick-ul. Nu e vorba nici despre faptul că fotbalul se joacă – nu-i așa? – cu un balon rotund. Nu. Este altceva. Mult mai mult decât un meci. Este o stare de spirit. Unică prin intensitatea ei pătimașă. Aceasta este Giuleștina, esența rapidismului, dincolo și dincoace de gazon. Totul trăit la cote maxime fiindcă, vorba lui Fănuș Neagu, „Rapid nu oprește niciodată în gările mici”. Foarte probabil, „Caragiale ar fi fost cu siguranță rapidist.” Acestea sunt vorbele eseistului Radu Enescu, dar ele s-au regăsit întotdeauna în subconștientul suporterului de pe Giulești. „O echipă atât de simplă, comică, naivă nu avea cum să treacă neobservată de Nenea Iancu sau de breasla acestuia.” Și nici nu a trecut. Rapidul a reprezentat întotdeauna o sursă inepuizabilă de fascinație și inspirație pentru gazetari, prozatori, poeți, politicieni și artiști din toate ramurile, așa cum se mândrește Brigada Pittiș. Marius Șumudică vorbea și el, la un moment dat, în felul lui, despre clubul pe care l-a antrenat și la care a evoluat în trei perioade diferite: „Nu vreau să par eu mai rapidist decât alții, dar de fiecare dată îmi dau lacrimile când pornește imnul. Pentru mine, este dragostea vieții mele, în afară de familia mea, acest club e ceva aparte. Numai cei care iubesc un astfel de club înțeleg ce spun.” Iar Marius Mitran puncta, în 2021, la ultima dintre multele reveniri ale Rapidului (adesea în „formula ABBA!”) în elita fotbalului românesc: „…Când cântă, Rapid spune adevărul și obligă la exerciții de admirație. De fapt, greșesc, nu obligă pe nimeni, la nimic. Rapid implică o prezență sufletească, și-atât. Nu ai suflet, nu-i nicio problemă, doar că pierzi sensul pentru care s-a inventat fotbalul. (…) Un cântec venit de departe, în timp, un fel cu totul special de a simți viața, o echipă cu o voce care nu a tăcut niciodată, într-o țară care a ținut gura închisă mai mereu, de frică și, cel mai adesea, din interese rău înțelese. O poveste fără sfârșit, cum scria pe un banner, cândva, în Giulești, dar, iată, cu mai multe începuturi, în ideea că, atunci când iubești, nu trebuie să iți ceri scuze, pentru nimic, niciodată…”
Cărți,multe cărți.
