”Sursa de inspiraţie a întregii opere a lui Blecher este, indiscutabil, experienţa trăită. Boala, pe care a facut-o explicită, crizele de paludism, leşinurile, prizonieratul sanatoriilor sunt tot atâtea prilejuri de confesiune. Mărturisirea e o formă de exploatare a adâncimilor fiinţei, un mod de a fi onest cu propria biografie. Scrisul prelungeşte fidel, în pagină, dâra de sânge, tremurul muşchilor, halucinaţia, delirul senzorial. E o proiectare febrilă a interiorităţii în ţesătura plăpândă a frazelor, o epuizare a fiinţei, o vlăguire a ei. „Tot ce scriu a fost cândva viaţă adevărată” – notează autorul la începutul Vizuinii luminate. Mai mult însă decât fidelitate a transcripţiei, e aici o nevoie acută de expulzare a inferiorităţii în text, de o dislocare a identităţii, de o spovedanie dureroasă.” (Radu G. Țeposu)
Cărți,multe cărți.
