”Acesta nu este un volum. Acesta este un uragan. Imaginați-vă că vă aflați pe o pajiște, admirînd florile de cîmp și bucurîndu-vă de natură. Deodată cerul se întunecă și începe furtuna. Dar nu orice fel de furtună, ci una violentă, cu rafale de vânt care vă scutură și vă lovesc în față cu bucăți de realitate. Vă mai lasă din cînd în cînd, atît cît să vă puteți trage sufletul. Nu aveți unde să vă adăpostiți, nu există ieșire. Trebuie să înaintați, v-o doriți! Zăriți o lumină. Plini de speranță alergați spre ea. Totul se liniștește și iubirea, în toate poveștile ei, își face apariția. E bine, e cald, ați vrea să stați aici mereu. Însă realizați că nu e de fapt altceva decât ochiul furtunii, unde și oceanul se calmează. Greul abia acum începe, pentru că partea cealaltă este și mai necruțătoare. Însă speranța apare pagină cu pagină. Plîngeți - poate, oricum, așteptați cu nerăbdare să terminați cartea. Pentru că doar atunci vă recăpătați liniștea... Speranța nu moare ultima, speranța nu moare niciodată!” (Autorul)
Cărți,multe cărți.
