Bun venit în cea mai barocă armătură a prozei românești de azi. După iarna grea din Ziua cea mai albă și primăvara nostalgică din Numele ei era Uitare, a venit acum vara amintirii ca etern început și mandală atoatesorbitoare. O lectură pentru cititorul de cursă lungă, familiarizat cu aluviunile cultural-simbolice în tipare narative, dedicat cu precădere fervorilor meditative și armoniilor sufletești de care minimalismul relativizant al postmodernității încearcă zadarnic să uite.
Cărți,multe cărți.
