În proza noastră din ultimii douăzeci de ani au fost destule încercări, după unii, prea multe, de explorare a lumii interlope; din păcate, majoritatea cărţilor, fără valoare literară, a produs imaginea unui teritoriu lipsit de relief, nivelat în înjurătură, comportament violent şi grobianism, iar percepţia lui s‑a fixat în sintagme precum „pleava, scursura societăţii”, cum spune un taximetrist în romanul lui Cristian Ghica, „pericol social”, „mafioţi”, „paria” etc. Cărţile acestea imită o realitate, îi transcriu limbajul şi comportamentul, oprindu‑se, însă, la glazură, în trivialitate, violenţă fără capăt şi limbaj licenţios. „Șmecher cu carte” este printre foarte rarele cărţi care oferă un profil, o radiografie exactă a acestei lumi şi, mai ales, tipologiile sale; lumea lui Uscatu’ este una personalizată, cu poveştile, dramele, izbânzile şi personajele ei, stratificată, cu ierarhii precise (…)
Cărți,multe cărți.
