De la inceput trebuie sa aratam distinctia ontologica dintre existenta lui Dumnezeu si cunoastera lui Dumnezeu si, totodata, complementaritatea dintre revelatia divina si trairea (Erlebnis) lui Dumnezeu (ca iubire, smerenie, mila, rugaciune, asceza, contemplatie, extaz). Cunoasterea este una dintre dimensiunile necesare ale fiintei umane, astfel incat noi suntem deopotriva: subiect si obiect al cunoasterii. Dumnezeu, insa, nu poate fi niciodata obiect al cunoasterii eroare fundamentala, comisa de reprezentantii gandirii discursive, care L-a redus la intelesul logic de: idee, monada, prim-motor nemiscat, lucru in sine, principiu, elan vital, etc. O astfel de gandire filosofica, tinzand sa prinda totul in concept si argumentare, pierde din vedere ceea ce este profund caracteristic crestinismului: ?Ceea ce este si ramane mereu acelasi - Dumnezeul cel viu?. Astfel, apreciem si noi ca omul trebuie sa-L cunoasca altfel decat cunoaste lucrurile si celelalte fiinte. Credem ca, daca in cunoasterea lui Dumnezeu, folosim numai organele, functiile, metodele si rationamentele, utilizate la cunoasterea celor finite, relative, determinate, etc, atunci, desigur, Dumnezeu ne va ramane, pentru totdeauna, Marele Necunoscut, imposibil de incorsetat in conceptele noastre limitative.
Cărți,multe cărți.
