Scrierea cerului este, in calendarul poetului, cartea care marcheaza peste cinci decenii de cand i s-a ridicat ceata de pe ochi, de pe suflet, de pe minte, de cand a inceput sa vada lumea prin lentila poemului. De cand Gheorghe Parja a vazut Poezia. Si a fost vazut de Poezie. La prima lectura, recunosc, eu insumi am mers binisor pe langa carte. Asta pentru ca nu am citit bine titlul. Prin Scrierea cerului am inteles Descrierea cerului, adica un desen, fie el si metaforic, dupa bolta cereasca. Nu-i de mirare ca nimic nu potrivea cu nimic. Abia la a doua lectura mi-am dat seama ca aici nu avem de-a face cu Scrierea ca un act secund, cu trecerea in cuvant a unei imagini date. Caci, pentru Gheorghe Parja, Scrierea e un act intemeietor, un act de geneza. „Deschide usa sa se faca cer”, scrie poetul. Nu deschide usa sa se vada cerul. Scrierea cerului nu descrie, ci traseaza conturul unui univers interior, al unei tari subiective. Lumea pe care Gheorghe Parja o desemneaza – ca sa foloses
Cărți,multe cărți.
