Eu, cea de pe locul doi. Vol.1

Eu, cea de pe locul doi este inspirata dintr-o multitudine de surse si prezinta perspectiva personajului principal feminin referitor la identificarea pe locul doi in absolut orice aspect al vietii ei, negasind puterea sa depaseasca acesta conditie. Momentul culminant este acela al descoperirii faptului ca si un sentiment atat de nobil precum iubirea, o poate plasa pe acelasi loc, facand-o sa isi defragmenteze, psihologic vorbind, personalitatea, astfel ajungand de nerecunoscut atat pentru cei apropiati cat si pentru societatea din care face parte. Pornind de la premisa ca toti ne nastem inocenti si neatinsi de defectele clasice ale societatii, cartea urmareste povestea unei tinere ce cunoaste suferinta la limitele ei cele mai acerbe, se redescopera si decade moral prin intermediul unei aventuri pe care o are cu un barbat insurat. Prin aceasta poveste, incerc sa urmaresc traseul psihic si nu numai al tinerei Amalia, ce invata pe parcurs ca doar in ea va gasi puterea necesara sa treaca de fiecare data peste orice obstacol pe care i-l impune soarta. Aceasta poveste este una clasica si de actualitate in acelasi timp. Ea nu vrea sa multumeasca publicul feminin cu oratorii motivationale, nu vrea sa judece pe nimeni, nu vrea sa atraga atentia asupra infidelitatii ci vrea sa expuna din toate punctele de vedere, un caracter cat se poate de obisnuit al societatii de zi cu zi care decade, se schimba, invata sau nu din greseli si intr-un final ia decizii ce vor genera consecinte indiferent de situatie. Cheia acestor consecinte este asumarea, ceea ce naste o batalie interioara in Amalia creionata in carte la nivel semi-erotic si psihanalist. Fragment din romanul "Eu, cea de pe locul doi" de Cezara Zamfir: "Ma asez la masa in fata lui si, privindu-l fix in ochi, il intreb: - De ce ai vrut sa ma vezi? Nu apuca sa imi raspunda. Se uita ingrijorat spre apa ce fierbea si deodata sare ca ars. Pune 2 lingurite de cafea, in timp ce il privesc parca admirandu-l. Ma ridic sa ii dau canite si in acel moment mainile noastre se ating. Pur si simplu am inghetat. Am indraznit doar sa ridic ochii spre el si am observat aceeasi nuanta misterioasa si calda in ochii lui. Ma simteam confortabil, dar trebuia sa scap de momentul ala penibil. Imi retrag imediat mainile si le asez pe masa, langa cana cu zahar. Din spatele meu vine el si toarna cafeaua fierbinte, care scotea aburi asemenea dansului frenetic, asemenea cetii ce se ridica dupa o noapte friguroasa. Dupa ce asaza ibricul la loc pe aragaz, se alatura mie la masa, priveste putin aburul gandindu-se parca la ceva si apoi ma intreaba pe un ton curios: - Nu te intereseaza cum de stiu unde stai? Privirea lui era in continuare fixata asupra cafelei in timp ce amesteca meticulos zaharul. Abia atunci am realizat ca nici nu-mi trecuse prin minte sa-l intreb asa ceva. Eram mult mai preocupata de ce voia sa discute cu mine decat de cum ma gasise, dar pentru a-i face pe plac, am intrebat pe un ton autoritar: - Cum m-ai gasit? Cu un detectiv particular? Rade. Nici macar nu se sinchiseste sa ma priveasca in ochi. In continuare amesteca in cafea, desi era clar ca zaharul se topise deja. Dupa cateva secunde exclama: - De ce as angaja un detectiv particular cand am Facebook, care este gratis? - Ce vrei sa zici cu asta? Stiam ca ii spusesem prenumele meu, dar chiar si asa, nu-mi stia numele de familie, cu atat mai putin adresa de domiciliu. Devenisem curioasa de-a dreptul. - Cate fete cu numele tau crezi ca au dat check-in la mine in pub?"