Satantango

• Roman ecranizat in 1994, in regia lui Bela Tarr Aceasta carte face parte din colectia Anansi Contemporan. Intr-un sat pustiit din Ungaria, intr-o atmosfera inecata in mucegai, rugina si putrefactie, personajele romanului Satantango incearca din rasputeri sa-si aleaga un drum in viata, sa gaseasca raspunsuri si sa supravietuiasca. "Stii, dansul e slabiciunea mea", spune unul dintre ele - si, dansand, uita cu totii de nenorocirea pe care o lasa in urma, de putregaiul care macina lucrurile, de cladirile care cad pe oameni. Totul e miscare, dans in Satantango: personajele, care-si parasesc casa in cautarea unei fantezii; natura, care ocupa cu repeziciune locul lasat gol de oameni si freamata nevazut; destinul, care ii tine pe toti intr-o asteptare nestatornica, ispitindu-i cu semnele salvarii; chiar si timpul are zvacniri neasteptate, ordonand materia dupa principii stranii. Si totul se petrece in virtutea unei asteptari al carei sfarsit nu se intrevede, al carei adevar e inca departe. Un roman genial... Un scriitor vizionar. - The Guardian Un roman profund, tulburator. - James Wood, The New Yorker Pentru un scriitor ale carui personaje sunt atat de interiorizate, Krasznahorkai dezvaluie adesea momente neasteptat de expansive. El preia ceva din umorul diabolic al lui Gogol si al lui Bulgakov si isi indreapta eroii catre un final pe care-l lasa invaluit in mister. - The New York Times Prin intensitatea si originalitatea prozei sale, Laszlo Krasznahorkai este unic printre romancierii europeni. Unul dintre cei mai misteriosi artisti ai momentului. - Colm Toibin Satantango contopeste franturi de carnaval, religie, comedie neagra, politica, folclor intr-o alegorie cu final deschis despre chiar natura povestilor: este un roman despre povestile pe care ni le spunem ca sa traim si despre povestile pe care le spunem altora ca sa-i controlam. - The Telegraph Traducere din limba maghiara de Ildiko Gabos-Foarta. Fragment din cartea "Satantango" de Laszlo Krasznahorkai: "N-a fost usor. La vremea respectiva chiar si ea avusese nevoie de doua zile pana sa-si dea seama, in sfarsit, unde sa puna piciorul, de ce anume sa se agate si cum sa se strecoare prin gaura aia, la prima vedere demoralizant de stramta, care se casca in partea din spate a casei, sub streasina, in locul catorva scanduri; bineinteles ca acum totul dura numai jumatate de minut: cu miscari riscante, dar atente, sarea pe gramada de lemne acoperita cu o prelata neagra, cu mana se tinea de streasina, isi punea piciorul stang in deschizatura, isi lua avant, apoi se vara in gaura cu capul inainte, dandu-si impulsul necesar desprinderii cu ajutorul celuilalt picior, si deja era inauntru, in partea separata, cea pentru porumbei, a podului casei, o imparatie de o singura persoana al carei secret numai si numai ea il cunostea; aici nu trebuia sa-i mai fie teama de atacurile neasteptate si de neinteles ale fratelui ei si, instinctiv, avea mare grija ca prin absentele-i prelungite sa nu trezeasca suspiciunea surorilor ei si a maica-sii, care, daca ar fi descoperit-o, ar fi dat-o jos de acolo fara mila, toate eforturile ei ulterioare devenind inutile. Dar ce mai conteaza asta acum! Si-a dezbracat bluza de trening uda, si-a netezit rochita preferata, cea roz cu guleras alb, s-a asezat langa "fereastra" si, cu ochii inchisi, tremurand de frig si gata sa sara in caz de nevoie, asculta cadenta ploii pe tiglele acoperisului. Maica-sa dormea jos, in casa, unde azi surorile ei n-au mai venit nici pentru masa de pranz, asa ca putea fi aproape sigura ca toata dupa-masa n-o s-o caute nimeni, poate doar Sanyi, despre care nu se stia niciodata pe unde umbla si care mereu aparea pe neasteptate, de parca ar fi cautat explicatii la niste secrete legate de gospodaria lor, pe care numai astfel, printr-un atac brusc si neasteptat, le-ar fi putut primi. De fapt, nu prea avea de ce sa-i fie teama, la urma urmei n-o cautau niciodata, ba mai mult: mai degraba ii porunceau sa se tina deoparte, in special atunci cand, si asta se intampla des, erau oaspeti in casa. Ajunsese deci pe un fel de pamant al nimanui, neputand indeplini niciuna dintre porunci: nu putea ramane in preajma usii, dar nici sa se indeparteze prea mult de casa, stiind ca oricand ar putea fi chemata ("Fugi si ada o sticla de vin!" sau "Du-te, fato, si ia-mi trei pachete de tigari Kossuth, asa-i ca nu uiti?"), in plus, stia ca e suficienta o singura greseala pentru a fi data afara din casa pentru totdeauna."