Claudius Zeul

Claudius Zeul si sotia sa, Messalina: domnia zbuciumata a lui Tiberius Claudius Cezar, Imparatul Romanilor (nascut in anul 10 i. H., mort in anul 54 d. H.), spusa de el insusi; inca si uciderea sa de mainile cunoscutei Agrippina (mama Imparatului Nero) si zeificarea ce a urmat, spuse de altii. Aceasta carte face parte din colectia Anansi Clasic. Continuarea volumului Eu, Claudius, Imparat Claudius a supravietuit intrigilor criminale ale predecesorilor sai, devenind, fara voie, Imparat. In acest al doilea volum al dipticului sau istoric, Robert Graves spune povestea domniei surprinzator de eficiente a lui Claudius: a cultivat loialitatea armatei si a plebei, reparand stricaciunile lui Caligula; a construit o relatie de durata cu Irod Agrippa; a invadat Britannia. Insa paranoia nascuta din puterea absoluta si infidelitatile mult mai tinerei sale sotii Messalina fac ca soarta sa nu-i surada pana la capat. In cea de-a doua parte a autobiografiei fictionalizate, Robert Graves aduce la viata cea mai scandaloasa si violenta perioada din istoria antica. Graves a reusit sa transforme istoria Romei intr-o poveste amuzanta si familiara. - The Guardian Un roman sclipitor! - The New York Times O istorie plina de imaginatie si de viata a primelor decenii ale Imperiului Roman... un roman indraznet, inventiv si adesea amuzant. - The Daily Telegraph Fanatismul religios este cea mai primejdioasa forma de nebunie! - Robert Graves O capodopera si un model pentru literatura istorica contemporana. - Hilary Mantel Traducere din limba engleza de Nicolae Steinhardt. Fragment din cartea " Claudius Zeul" de Robert Graves: "Urmau douazeci si patru de lictori, invesmantati in purpura, fiecare cu cate o secure infasurata intr-un manunchi de fascii, securile incununate cu lauri. Venea apoi un car tras de patru cai; fusese construit la cererea Senatului, din argint si ebonit; lasand deoparte forma-i traditionala speciala si scenele in relief de pe laturi - care Infatisau doua batalii si o furtuna pe mare - el aducea destul de mult aminte de carul sfaramat din ordinul meu pe strada aurarilor, ca fiind prea luxos. Era tras de patru cai albi si il purta pe autorul acestei povestiri, nu pe “Clau-Clau-Claudius” ori pe “Claudius idiotul” ori pe “Claudius ala” ori pe “Claudius balbaitul” ori chiar pe “bietul unchi Claudius”, ci pe victoriosul si pe triumfatorul Tiberius Claudius Drusus Nero Caesar Augustus Germanicus, Imparat, Parinte al Patriei, Mare Pontif, Tribun al Poporului pentru al patrulea an la rand, de trei ori Consul, caruia i se acordasera. Cununa Navala si Civica, podoabe triumfale cu trei precedente prilejuri si alte onoruri civile si militare mai mici, prea numeroase spre a mai fi mentionate. Acest prea slavit si fericit personaj era imbracat cu o roba tesuta cu fir de aur si o tunica inflorata; in mana dreapta, nitel tremuranda, tinea o creanga de laur, iar in cea stanga un schiptru de fildes pe maciulia caruia se afla o pasare de aur. O cununa de lauri din Delfi ii umbrea fruntea si, aducand iar la viata o datina strabuna, fata, bratele si picioarele (atata goliciune cat era de vazut), ii erau vopsite in rosu-aprins. In carul triumfal se mai aflau micutul lui fiu, Britannicus, tipand si batand din palme; prietenul sau Vitellius, purtand Cununa de Maslin, acelasi care carmuise statul in absenta biruitorului; fetitai Octavia, tinuta in brate de tanarul Silanus, care-i fusese ales drept viitor sot si care, impreuna cu tanarul Pompei, casatorit cu cealalta fiica a Biruitorului, Antonia, adusese Senatului depesa infasurata in lauri. Lui Silanus i se acordase dreptul de a purta vesminte triumfale, ca si tanarului Pompei, de altfel, care de asemenea se afla in acest car si-l tinea pe Britannicus pe genunchi. Alaturi de car mergea calare tatal tanarului Pompei, Crassus Frugi, care avea acum pentru a doua oara parte de vesminte triumfale, prima oara fiindu-i ingaduite cu prilejul infrangerii chatiilor de catre Galba. Si nu trebuie sa uitam servul public, aflat si el in car pentru a tine Inaltata deasupra capului Biruitorului o coroana etrusca de aur impodobita cu nestemate, darul poporului roman. Era de datoria lui sa-i sopteasca din cand in cand Biruitorului la ureche: Priveste inapoia ta; adu-ti aminte ca esti muritor! avertizandu-i astfel ca zeii vor fi gelosi pe Biruitor daca el s-ar purta prea divin si nu se vor lasa pana ce nu-l vor umili."