La o anumita varsta incepi sa-ti dai seama cat esti de singur in lume ca om sau ca individ. In realitate, nu exista nici rude, nici prieteni cu care sa poti fi intr-o adevarata si desavarsita comuniune sufleteasca. Trebuie sa intelegi ca menirea omului (de altfel cred ca si a oricarei fiinte vii) este sa duca singur o viata solitara... Slabiciunea si nevoile vietii te fac sa-ti inchipui ca intelegi pe altii, ca iubesti si esti iubit si inteles. Eroare grea, despre a carei realitate dureroasa ajungi sa-ti dai seama tocmai in clipele cand singuratatea, majestuoasa si divina, te copleseste mai crancen...
Cărți,multe cărți.
