Îngrijirea este o practică universal umană, o experiență socială definitorie, asigurarea ei presupunând, întotdeauna, interacțiune interpersonală directă. Pentru că relația de îngrijire este, astăzi, una mediată organizațional, în acest tip de muncă remunerată, corpul persoanei îngrijite, un străin, devine un topos social aparte, în care sunt expuse suferința și vulnerabilitatea lui, nuditatea și, adesea, incontinența fiziologică. Dat fiind caracterul intim al relației de îngrijire, cinismul și dezangajarea profesioniștilor sau, dimpotrivă, devotamentul lor sincer față de bunăstarea beneficiarilor, poate conta mai mult decât prescripțiile deontologice, indiferent cât de intens au fost socializate. În munca de îngrijire, prețuirea celuilalt ca persoană însoțește mai recenta etică a drepturilor universale ale omului.
Cărți,multe cărți.
