S-a întâmplat să primesc manuscrisul acestei cărți chiar în momentul când un bun prieten îmi povestea cum a ajuns el la convingerea că de fapt creația e instinct: descoperise cu ani în urmă un artist involuntar care alcătuise sute de colaje pentru propria lui nevoie fără să-i treacă prin minte să le expună cu acea inocență pe care numai conviețuirea cu adevărul ți-o conferă. Aveam s-o descopăr eu însumi când deschizând volumul lui Maxim Radu Niculai m-am trezit în fața uneia dintre cele mai puternice surprize pe care un autor mi le-a produs de ceva vreme încoace: sunt poeme ca un arc electric de o directețe organică neliniștitoare animate de preocuparea de a înțelegeceva din viață și nu de mica (și umana în fond) ambiție de a adăuga un strop orgolios în oceanul de poeți de dinainte. Aproape toate textele din Pictând apa s-au cerut scrise și-au impus dreptul la existență iar asta nu se poate mima. Cum nici efectul lor nu poate fi contrafăcut: pur și simplu le citești te-ntorci la unele le reiei în slow motion și-ți dai seama că din ce în ce poți avea încredere în ele. Cosmin Ciotloș Ca o lacrimă pe genele unei fete frumoase pe mal încă-i bine suntem generația care mai vede păstrăvii sufocați retrăgându-se spre izvoare. MAXIM RADU NICULAI Maxim Radu Niculai (29 iulie 1967 – 14 aprilie 2023). S-a născut în nordul României în orașul Sângeorz-Băi fiind primul dintr-o familie cu doisprezece copii. A avut o viață neconvențională romanescă de poet damnat. A schimbat mai multe locuri de muncă – muncitor necalificat la drumuri și poduri muncitor agricol sezonier muncitor într-o fabrică de piese de mașini etc. După ce urmează o școală CFR se angajează succesiv în mai multe gări. A trăit prin mai multe orașe. A scris proză jurnal și poezie dar toate manuscrisele cu excepția unei agende negre au dispărut. Scriitoarea Ioana Nicolaie l-a transformat în personaj în romanul Drumul spre Soare-Răsare. Volumul postum Pictând apa cuprinde o parte semnificativă din opera poetică – păstrată – a autorului.
Cărți,multe cărți.
