Percy Jackson si Olimpienii Vol. 5: Ultimul Olimpian

Un an intreg semizeii s-au pregatit pentru marea confruntare cu titanii, stiind ca lupta va fi incrancenata. Armata lui Cronos este mai puternica decat a fost vreodata si cu fiecare recrut care i se alatura devine din ce in ce mai necrutatoare. In timp ce zeii incearca sa-l infranga pe monstrul Tifon, Cronos inainteaza catre New York, pentru ca Olimpul a ramas de izbeliste. Acum totul sta in mainile lui Percy Jackson si ale micii lui armate. Ei sunt singurii care il mai pot opri pe zeul timpului. Ca o umbra peste toate se intinde marea profetie ramasa inca nedescifrata. Din seria Percy Jackson si Olimpienii fac parte: ? Volumul 1: Hotul fulgerului ? Volumul 2: Marea monstrilor ? Volumul 3: Blestemul titanului ? Volumul 4: Batalia din labirint ? Volumul 5: Ultimul Olimpian Fragment din cartea "Percy Jackson si Olimpienii Vol. 5: Ultimul Olimpian" de Rick Riordan: "Podul spre Olimp se dezintegra. Am pasit din lift pe pasarela de marmura alba si sub picioarele noastre au aparut imediat niste fisuri. - Sariti! a strigat Grover, dar lui ii e usor sa vorbeasca pentru ca e pe jumatate capra de munte. A sarit pe urmatoarea lespede de piatra, dar cea sub noi se inclina inspaimantator de mult. - Pe toti zeii, urasc inaltimile! a strigat Thalia in timp ce saream impreuna. Dar Annabeth nu era in stare sa sara. S-a poticnit si a strigat ?Percy!" Am prins-o de mana chiar cand lespedea s-a prabusit in gol, facandu-se praf. Pentru o secunda am crezut c-o sa ne traga pe amandoi in jos. Picioarele ii atarnau in aer. Mana a inceput sa-i alunece pana am ajuns s-o tin doar de degete. Apoi Grover si Thalia m-au prins de picioare si am capatat forte noi. Nu puteam sa o scap pe Annabeth. Am ridicat-o si ne-am prabusit pe jos tremurand. Nu mi-am dat seama ca eram imbratisati decat atunci cand, dintr-odata, s-a incordat. - Aaa... multumesc, a murmurat. Am incercat sa spun ?N-ai pentru ce", dar a iesit ceva de genul: - Ihi. - Nu mai stati! m-a tras de umar Grover. Ne-am desprins din imbratisare si am luat-o la fuga pe podul aerian in vreme ce tot mai multe bucati de piatra se sfaramau si dispareau. Am ajuns langa munte tocmai cand s-a prabusit si ultima bucata. Annabeth s-a uitat inapoi la liftul care acum era total inaccesibil - o pereche de usi stralucitoare care atarnau in gol, fara sa fie prinse de nimic, la etajul sase sute deasupra Manhattanului. - Suntem izolati, a zis. Pe cont propriu. - Bla-ha-ha! a spus Grover. Legatura dintre Olimp si America dispare. Daca se intampla asta... - De data asta zeii nu se vor mai muta in alta tara, a zis Thalia. E sfarsitul Olimpului. Sfarsitul sfarsitului. Am alergat pe strazi. Casele erau in flacari. Statuile fusesera distruse. Din copaci nu mai ramasesera decat aschiile. Arata ca si cum cineva atacase orasul cu o masina uriasa de tuns iarba. - Coasa lui Cronos, am spus. Am luat-o pe cararea serpuitoare care ducea la palatul zeilor. Nu-mi aminteam sa fie atat de lunga. Fie Cronos incetinea timpul, fie eram eu mai lent din pricina groazei. Varful muntelui era o ruina - atatea cladiri si gradini frumoase distruse. Cativa zei minori si spirite ale naturii incercasera sa-l opreasca pe Cronos. Drumul era presarat cu ramasitele lor: armuri zdrobite, haine sfasiate, sabii si sulite rupte in doua. Undeva in fata s-a auzit vocea lui Cronos, care urla: - Caramida cu caramida! Asa am promis. Daramati-l CARAMIDA CU CARAMIDA!"