De ce să citești Detectiv de România? Pentru că avem nevoie de un detectiv al nostru, român. Azi, în prezent. Unul care să ne scoată din cotidian și să ne ducă undeva, în lumea lui, plină de indicii, enigme și mistere. Anton este un detectiv atipic pe care îl vom descoperi încă din copilărie și până când, fiind om în toată firea, se lovește de misterul vieții lui din propriul birou de detectiv particular (nu de stat): indianul înecat într-un dulap. Scene pitorești, umor, ironie și o intrigă care te va conduce pe diferite planuri în căutarea vinovatului. Prin Detectiv de România suntem părtași, alături de Silviu Iliuță, la o reînviere a genului polițist, un gen aparte care își va găsi locul în sufletul și mintea fiecărui cititor. O carte care îți va dezvolta instinctul și atenția pentru detalii în timp ce te va face să râzi pe nerăsuflate. Cititorii lui Silviu Iliuță au așteptat această carte cu sufletul la gură. În primele două zile de la lansare, în fața editurii au fost cozi de câteva sute de metri spre un kilometru. Oamenii au venit din toată țara, cu corturi, alimente, apă potabilă, numai ca să prindă un exemplar din primul tiraj. Apoi cineva le-a spus că nu mai este valabilă promoția cu tigăi și au plecat aproape toți. Iată părerile celor care au rămas: Mihaela, 44 de ani, trei pisici: “Auzi, Iliuță, nu te supăra, mi-a dispărut cheful de viață, așteptând romanul ăsta nou. Am auzit că e cu un detectiv, prostii din astea. Auzi, crezi că poate să mi-l găsească și mie, dacă tot e așa bun? De cheful de viață zic.” Tudorel, vârstă nedefinită: “Am aici un rezumat pe 400 de pagini despre cartea de 300 de pagini aici de față. Acum ievaluez toate implicațiile din ea și mai exact dacă trebie interzisă sau nu, fiind o carte cu un detectiv, iar această profesie este în afara legii. Mai scriu diseară un raport de 100 de pagini despre ea, apoi mă apuc să o citesc.” Renata, 28 de ani, videochat: “Mie îmi plac mult cărțile lui Iliuță, că au coperți colorate și dau bine pe cameră. Unii clienți preferă intelectualele și ne adapatăm și noi cum putem. Am înțeles că se dă o carte amuzantă, dar și polițistă. Poate iau bastonul și le citesc ceva din ea. Aștia care vor bătaie lasă mulți bani.” Vali, 22 de ani, student: “Ce carte? Nu stiu, frate, eu stau la coadă alături, la iPhone-ul ăla nou.” Gioni, 26, liber profesionist: “Ce caut eu la coadă la cărți, boss? Apoi am văzut un film cu Chuck Norris, care a aruncat cu cartea într-o muscă de pe un perete care era la 50 de metri distanță. Asta caut eu la coadă la cărți. Sper să nu mă vadă băieții mei că mă fac de râs.” Marcel, 35 de ani, patron pompe funebre: “Mie cel mai mult, din cărțile cu detectivi, îmi place când ăla rău moare la final. Deci, eu asta mi-aș dori de la cartea asta, să moară ăla rău la final. Nu mă deranjează daca moare și ăla bun, ca victima colaterală. Cu cât mai mulți… “ Domnul Buturuga, 49 de ani, profesor: “În această carte se împletesc armonios mai multe stiluri din cărțile polițiste. Ești ba pe urmele lui Jack Spintecătorul, într-o Londră tulburată de crime, ba la braț cu Hercule Poirot, ba fugind ca ultimul cretin de câinele din Basckerville. Adică, eu așa sper că e, că n-am citit-o…” Eugen, 56 de ani, student la fără frecvență: “Eu zis să iau lucrurile încet în viață. La 40 de ani am intrat în politică, la 46 am luat Bacalaureatul, iar acum, la aproape 56, am deja trei facultăți absolvite, la Fără Frecvență, și sunt ministru. Este momentul să mă apuc și de citit. Ar fi stat la coadă șoferul meu, dar tocmai l-au promovat ca senator și nu am avut timp să iau altul.” Gheorghe, oier: “Nu citesc cărți, că cărițile obosește ochii și tâmpește. Treceam cu mașina pe aici, am văzut coada și m-am oprit să dau lumea la o parte din drum, că nu am loc să întorc.” Cornelia, 33 de ani, romantică: “Sper să fie o carte de poezii, îi știu sensibilitatea lui Iliuță… A, e polițistă? Am înțeles. Sper totuși să fie în versuri.”
Cărți,multe cărți.
