Obsedanta absurditate

Autorul romanului Obsedanta absurditate Gheorghe Pop si‑a inceput activitatea, dupa absolvirea studiilor la „Facultatea de Filologie” a Universitatii „Victor Babes” din Cluj‑Napoca, de asistent universitar apoi, dupa o perioada nefasta, de zece ani, revine in invatamant ca profesor de limba si literatura romana, inspector de specialitate si metodist. A cochetat cu literatura in anii de liceu, scriind o piesa de teatru: „Intr‑o gara din munti”, pentru care a primit un premiu scolar, un roman, Bariera, si mult mai tarziu o drama, prezentata la un concurs literar, unde a fost respinsa, fiindca nu a reflectat marile realizari ale prezentului, fiindca n‑a raspuns comenzii sociale. Constiinta l‑a impiedicat sa devina „tobosar al timpurilor noi”, nici increderea in talentul sau nu l‑a incurajat si pana i‑a ramas in cerneala, dedicandu‑se elevilor. Si totusi, la o varsta inaintata, ne surprinde cu acest roman inchinat prizonierilor de constiinta din inchisorile si lagarele obsedantului deceniu, al anilor cincizeci, crucificati pentru demnitate, devotament patriotic si prea mult omenesc. Scrie cu mare grija, apeland la memorie, cu retinere, pentru a nu stirbi autenticitatea, ocolind dramatismul scenelor penibile, nemaipomenite, greu de crezut, imbinand actul de creatie cu experienta de viata. Primul cuvant, care deschide cartea, inchisoarea, are valoare simbolica. Motoul romanului ne duce la continutul lui: „Atunci s‑au abatut ani rai peste Mioriticul plai, iar Marele intuneric a prins radacina si grai”. Actiunea este strecurata in XXXI de capitole, intitulate sugestiv, motiv pentru care amintesc cateva: „Maicuta batrana”, „Juramantul”, „Revelion cu cetini triste in geamuri”. Scenele dramatice alterneaza cu altele pline de viata, de optimismul tineretii. Subiectul principal este vag, se impleteste cu alte subiecte secundare, mai mult schitate, nu urmareste o insiruire cronologica a faptelor de viata, astfel, punctul culminant este situat in trecut si revine cotidian in diferite episoade cu putere de cosmar. Personajele romanului sunt sumar conturate; se definesc in functie de relatiile cu regimul timpului si de neprevazut. Personajul principal, Alex, e un tanar lucid, de aceea, contrariat de noile realitati sociale, intra in conflict cu puterea si ajunge in pragul dezagregarii fiintei sale, fiind supus la umilinte, torturi fizice si psihice, cu idealul tineretii sfaramat, izolat, strain si evitat de prieteni, dar nu se considera un invins, fiindca in orice imprejurare dramatica n‑a incetat sa creada in ideea de libertate si in adevar. Alt personaj, prezent in multe capitole, Anca, evidentiaza candoarea adolescentina, abuzurile, fiind exmatriculata din cauza pornirilor diabolice ale lasilor, modul in care in epoca se mutilau destine, naivitatea si paradoxal, tenacitatea. Apar multe personaje episodice cu functionalitate estetica: Maicuta batrana intruchipeaza durerea si infatiseaza purtarea inumana a securistilor, abuzurile absurde, dar si un spatiu mai putin cunoscut, odaia conspirativa, destinata ticalosiilor. Fata din cimitir, personaj poetic si tragic, reprezinta statornicia, asteptarea asidua a prietenului din inchisoare, iar Roxana spontaneitatea si firescul vietii. Suferinta nesfarsita, dorul sfasietor de casa, de cei dragi, rezistenta si sfaramarea visurilor intre zidurile reci le evidentiaza adevaratii eroi ai cartii: detinutii. Despre personajele din umbra, uneori monstruoase, Goiciu sau Somlea, ma abtin ca sa‑mi exprim indignarea si il las pe cititor sa‑si formeze singur parerea… Naratiunea este alerta si pigmentata cu intamplari halucinante si scene tragice, urmarind atent obiectivitatea si sinceritatea marturisirii cu gandul la cei din inchisori, biciuiti pe drumul robilor. Autorul romanului stapaneste arta narativa, stie cand sa fie metaforic, cand sa dialogheze, cand sa apeleze la fictiune, cand sa se „scalde” in vocabularul romanesc atat de bogat in exprimare. Romanul se alatura scrierilor inspirate din lumea inchisorilor si lagarelor din timpul obsedantului deceniu, prea putin cunoscuta si „Memorialului durerii”. - Gheorghe Rusu Prefata de Gheorghe Rusu Imagine coperta I: fotografie de Cosmin Budeanca