Nouasprezece cautari

Iubirea si cuvintele sunt adevarate binecuvantari... da-mi, Doamne, primaveri si-Ti voi da cuvinte eu sunt un strigator la cer pana si nasterea mi-a fost un etern ecou dupa primaveri: „da–mi, Doamne, primaveri si-Ti voi da cuvinte!” la fiecare strigat imi creste aripa ovala din ciot de suflet ea spinteca bolta cereasca – Il cauta se-nalta in fiecare zi tot mai mult incat mi-e teama ca o sa raman o aripa care va striga in eternitate dupa primaveri de negasit azi suspin in mine astept sa raman doar o aripa in Calea Lactee, dar... aripa-mi devine copac la poarta Paradisului se-mbratiseaza ingeri printre ramuri Dumnezeu zambeste mi se-ntoarce aripa pe pamant se-ntoarce in mine in centrul sufletului imi devine cuvant nu-i mai e inceputul un ciot e ploaie de lumina Il prind pe Dumnezeu de picior El imi zambeste eu ii strig: „mi-ai dat, Doamne, Cuvantul, o sa-Ti scriu o primavara!” Fragment din volum: "in sensul cerului multa vreme am crezut ca mi s-au tocit aripile sau ca mi le legase neputinta cu sfori groase sau ca tot ea mi le-nchisese in temnita de sticla multa vreme am crezut ca te-am pierdut, cuvantule, sau ca te–am lasat sa mori fara sa-mi spuna cineva ceva multa vreme am crezut… cand de fapt bietele aripi tremurau de dor si tu, cuvantule, te-ai ascuns in propria radacina dar azi, cuvantule, de azi te fac sa cresti din nou si sa te scalzi in miez de rasarit renaste tu, cuvantule, chiar azi si hai sa facem aripile sa bata iar in sensul cerului"