În prima parte, lucrarea analizează religia într-un context istoric şi cultural, din perspectiva instituţională, organizaţională, în opoziţie cu sentimentul religios, trăirea spirituală. Principiul din spatele distincţiei este, susţine Hick, acela că „miezul viu al religiei” este dat, de fapt, de sensul experienţei personale – mistice, private – a transcendenţei. A doua parte a cărţii se apleacă asupra relaţiei dintre neuroştiinţă şi trăirea religioasă. Perspectiva autorului este aceea că materialismul ştiinţific nu aduce argumente care să distrugă validitatea experienţei spirituale. A treia parte prezintă legăturile dintre epistemologie şi religie, discută diversitatea religioasă de azi şi ipoteza vieţii de după moarte.
Cărți,multe cărți.
