Om de paradă fără îndoială, aparențele au jucat pururea un rol covârșitor în concepția de viață a lui Marghiloman. Într-o țară în care se disprețuia îmbrăcămintea bărbătească, Marghiloman purta veșmintele sale cu o grijă neobișnuită. Elegant și spilcuit, el se singulariza în tăietura îngrijită a hainelor, prin forma favoritelor, ca și prin cadența ritmică și oarecum afectată a gesturilor. Era o figură unică în felul ei. Știa să poarte capul sus, să se stăpânească în orice împrejurare și în fața oricărei adversități, fără ca o singură trăsătură a feței sale imperturbabile să-l trădeze vreodată. O concentrată apăsare a limbii la colțul gurii și o imperceptibilă înroșire a urechilor erau pentru inițiați singurele manifestări extreme ale tulburării sale sufletești. Întotdeauna mulțumit și voios, înainta în viață surâzător și optimist. Și totuși, Marghiloman știa să ia și lucrurile în serios, să examineze o problemă gravă fără superficialitate, să despice o situație cu un ochi pătrunzător și cu o conștiinciozitate împinsă până în cele mai mici amănunte, să înlăture aparențele fațadei, să se coboare la realitățile permanente și vii. Mai mult, moștenise de la tatăl său, de la practicul și marele arendaș Iancu Marghiloman, un real spirit gospodăresc. La toate ministerele prin care a trecut a fost un bun, sârguincios și priceput administrator. Avea metodă în lucru, ordine în conducere, promptitudine în hotărâri, putea aduce și a adus administrației statului, ca și în cea a Jockey Clubului, netăgăduite servicii. Alții au zis - un om norocos, cu toate calitățile și cu toate cusururile inerente copiilor răsfățați ai sorții. Iarăși, și da și nu. Netăgăduit că Alexandru Marghiloman a fost un privilegiat al sorții, natura l-a înzestrat cu alese însușiri intelectuale, cu un strălucit și minunat talent oratoric, iar împrejurările au făcut din el un om bogat, unul dintre marii latifundiari ai României Mici.
Cărți,multe cărți.
