Sfantul Ioan al Crucii (1542-1591), marele mistic carmelitan, ne descrie in lucrarea de fata - un text clasic al spiritualitatii crestine si universale - parcursul, plin de incercari, al sufletului insetat de Iubire, intre imperfectiunea celui incatusat de patimile lumii si starea glorioasa a uniunii cu Dumnezeu.
Daca suntem deposedati de aceasta lume sau daca suntem constransi sa renuntam la ea, avem realmente senzatia de parca ar fugi pamantul de sub picioarele noastre si ca, in jurul nostru, s-ar lasa noaptea, de parca ne-am scufunda noi insine si am pieri. Dar lucrurile nu stau asa. In realitate, am fost asezati pe o cale sigura, ce-i drept, pe o cale intunecoasa, invelita in noapte: este calea credintei.
Pentru a se elibera din incatusarea in care il tine propria sa natura senzuala, sufletul trebuie sa se lupte din rasputeri, dar Dumnezeu trebuie sa-i vina in ajutor, activ, eficace, chiar anticipat: lucrarea lui Dumnezeu impulsioneaza actiunea sufletului si o desavarseste.
Sufletul care intoneaza aceasta cantare a strabatut Noaptea, a ajuns la tinta, a atins stadiul de unire cu divinul Iubit. Acesta este motivul pentru care poemul este un imn de proslavire a acelei Nopti, care a devenit calea catre o fericire incantatoare.
In momentul in care sufletul il gaseste pe Dumnezeu, Noaptea in care se afla este invadata de revarsatul zorilor ce anunta ziua cea noua a eternitatii.
Edith Stein - Stiinta Crucii (Ed. Carmelitana, 2012)
Cărți,multe cărți.
