Limba sa poetică adună într-un vertij hipnotic referirile apropiate, concrete, biografice, „vernaculare”, cu sugestii misterioase, sofisticate aluzii culturale şi contraculturale, cu vocabule cerebrale şi rare, întrun cuvînt cu „neonul” viziunilor intraductibile şi, la rigoare, ininteligibile. Poemele evoluează, ca pe o bandă a lui Moebius, de la fluxul suprarealist, la hipercristalizări expresiv ezoterice, amintind de alchimia poetică a unui Mallarmé, sau, pentru a reveni pe pămînt american, de ideogramele poetice ale lui Wallace Stevens. Corpuscul sau unda, vizionarismul lui Komunyakaa nu este, însă, niciodata al urii, ci al compasiunii, chiar şi atunci cînd aceasta îi solicită puterile sufleteşti pînă la epuizare. Poetul a văzut cu ochii lui prea multă distrugere şi durere pentru a-şi permite luxul radicalismului apocaliptic. Chiar şi atunci cînd este înspaimîntator, incomunicabilul lui Komunyakaa rămîne profund uman, străbătut în mod sesizabil de o etică a grijii faţă de Celălalt. Caius Dobrescu
Cărți,multe cărți.
