?Am inceput sa scriu Munca lui Iov in indepartatul 1982 sau 1983. Eram in al patrulea an de inchisoare. In acelasi timp scriam despre Leopardi. Lucram, asadar, tot asupra suferintei. Leopardi constituia o fenomenologie si o poetica, Iov reprezenta exemplum-ul. Situatia in care ma gaseam era intr-adevar disperata: ma aflam deja de-o buna bucata de timp intr-o inchisoare speciala, inchis doar pe motive politice, si nu stiam cum sa ies din asta. Cautam in analiza suferintei o cheie pentru a rezista. Cu toate acestea, odata depasita iluzia ca m-as putea apara in fata unei puteri absolute, problema era aceea de a nu ma scufunda din punct de vedere intelectual in durerea si in mizeria puscariei si de a dezvolta o lectura adecvata a represiunii, tocmai cu scopul de a rezista si a interpreta insasi infrangerea politica drept o critica a puterii. Odata iesit din inchisoare si constrans la exil in 1983, problema nu s-a schimbat: interpretarea acelei stari de suferinta devenise pentru mine un moment esential de rezistenta. Existau zeci de lecturi ale lui Iov: niciuna nu reusise sa gaseasca un raspuns la chestiunea teologica a raului: Si Deus est, unde malum? Si malum est, cur Deus? Dar aici nu era vorba doar de a intelege, ci era vorba si de a descoperi cum se poate pregati o cale catre eliberare: o problema practica, nu o teodicee. Eliberare, in inchisoare si in exil, in absolutul puterii, si totusi eliberare de o infrangere politica ce incepea sa apara drept o trecere istorica ? si apoi constatarea sfarsitului unei epoci care nu mai poate fi restaurata, si explicatia cosmarului unei utopii devenite teroare. Cum se putea urma calea lui Iov, cautand eliberarea?? - Antonio Negri
Cărți,multe cărți.
