Ii datoram lui Marin Preda mai mult decat majoritatii istoricilor si filosofilor contemporani care reflecteaza asupra destinului romanesc. Efectul relecturii romanelor, nuvelelor, scrierilor sale in general, este cel mai eficient antidot impotriva mitului "desertului cultural" de care a fost suspectat spatiul romanesc in cea de a doua jumatate a secolului XX. "Adevarate sunt sentimentele. Fictiuni sunt imprejurarile. [...] In fond, abjectia sau sublimul nu sunt suficiente prin ele insele ca sa puna in miscare imaginatia si inspiratia unui scriitor. Scriind, totdeauna am admirat ceva, o creatie preexistenta, care mi-a fermecat nu numai copilaria, ci si maturitatea: eroul preferat, Moromete, care a existat in realitate, a fost tatal meu. Acest sentiment a ramas stabil si profund pentru toata viata, si de aceea cruzimea, cat si josnicia, omorurile si spanzurarile des intalnite la Rebreanu si la Sadoveanu, si existente, de altfel, in viata taranilor, nu si-au mai gasit loc in universul meu scaldat in lumina admiratiei. In realitate, in amintire, imi zac fapte de violenta fara masura si chipuri intunecoase, infernale, dar pana acum nu le-am gasit un sens. Poate ca nici nu-l au?" - Marin Preda
Cărți,multe cărți.
