Sculpturile din expoziţia pe care v-o prezentăm sunt, aşa cum o spune şi titlul ei, explicit figurative. Această viziune, a antropomorfismului, este direcţia esenţială de investigare plastică a artistului, uneori cu deschideri înspre abstractizarea formei, hibridizarea anatomiei cu elemente/ sugestii obiectuale sau arhitecturale. Condiţia umană este ceea ce am numi Tema discursului artistic al acestui reprezentant al generaţiei ’80. Mircea Roman i-a dezvăluit nuanţele dramatice în comunism şi îşi păstrează luciditatea, accentele critice şi după ce contextul a devenit consumismul. Uneori, golul interior, în sens figurat, al personajelor, este vizibil la modul concret, datorită structurii formale propuse de sculptor. Situaţii limită în ipostazierea condiţiei umane la timpul prezent, timp tensionat între beneficiile şi primejdiile globalizării (reprezentate de alienare, de uniformizare), se regăsesc şi în selecţia de sculpturi de la AnnArt: Situaţie limită 2 (Draperia roşie), Situaţie limită 3 (Draperia neagră), două dintre reperele majore şi ca spectacol optic ale expoziţiei. Lucrările, care creează o atmosferă aparte în spaţiul galeriei şi invită la un parcurs lent şi contemplativ, sunt realizate în momente diferite ale unui interval de timp ce subîntinde un deceniu şi jumătate, între mijlocul anilor ’90 şi 2011. Sculpturile distribuite în cele trei săli sunt din lemn şi cu intervenţii de culoare (unele pictate pe suprafeţe ample); ele se definesc prin asocierea, aşa cum ne-a obişnuit artistul, a două tehnici de lucru: cioplirea şi apoi asamblarea bucăţilor de lemn care alcătuiesc volumele. Terasa oferă surpriza prezenţei unui bronz intitulat Personaj cu mâinile întinse. Desenele, înfăţişate în grupaje sau ca piese singulare, ritmează suprafeţele parietale în sălile 1 şi 2 (cele două variante ale unui Om întreg sunt de fapt xilogravuri pe care s-au aşternut culori de apă). Sala 3 ar putea fi numită “Sala 2011”, dat fiind că toate lucrările care o populează sunt realizate anul acesta – doar Omul-scândură a fost început cu un deceniu mai devreme. Această încăpere este dominată de o sculptură lucrată in vară, Doamnă, maiestuoasă, senzuală şi totodată misterioasă, amintind de personaje feminine din arta Cretei antice. Universul feminin, investigat în repetate rânduri şi cu subtilitate de către Mircea Roman, îşi confirmă poziţia importantă în opera plasticianului şi în selecţia de la AnnArt Gallery. Trei remarcabile sculpturi: Fustă, Nud, Doamnă, atrag atenţia fiecare în câte o sală, particularizează iradiant spaţiul. Se constituie astfel un triunghi virtual al acestui motiv tematic, ce devine un relevant factor coagulant al expunerii. Artistul desface în săli “evantaiul” unor tipologii umane, al unor atitudini. Un concentrat spectacol al lumii. Ipostaze ale Omului contemporan şi nu numai. Referinţele culturale şi de istoria artei (la Egiptul faraonic şi Grecia antică), ce sunt conţinute în detaliile vestimentare şi în soluţiile stilistice, îndepărtează personajele, de fapt, de un context precis conturat. Prezenţa recurentă a roşului, asocierea lui cu alte culori, contrastele cromatice puternice, cărora li se adaugă unele rezolvări formale aplicate trupurilor şi chipurilor, îmbogăţesc realismul de sinteză cu nuanţe neoexpresioniste. “Omisiunile” anatomice, reprezentările fragmentare, sunt justificate de voinţa artistului de a spori expresivitatea formală a lucrărilor, dar şi de un soi de atracţie pentru o “arheologie a umanului”, ori, în sfârşit¸ pot să îndeplinească rolul unor semnale de alarmă cu privire la dramatismul condiţiei noastre actuale.
Cărți,multe cărți.
