Un „portret” al unuia dintre „marii necunoscuți ai culturii române”, Mircea Popescu, cel căruia, scria Monica Lovinescu, ar trebui să i se dedice „capitole și cărți”, iar Mircea Eliade spera că, peste timp, „prietenii vor avea grijă să adune într-un volum măcar o parte din aceste studii și articole, căci nu sunt mulți italienizanți și comparatiști de statura lui.”
Cărți,multe cărți.
