?Aparitia in 1948 a primei reviste romanesti in exil, la Paris, intitulata de creatorii ei, Virgil Ierunca si Mircea Eliade, Luceafarul, a venit dupa ce tavalugul sovietic reusise sa anihileze in tara Romania politica, iar pe cea spirituala partial, ducand, dupa cum spunea Julien Benda, la tradarea carturarilor. Reactia la aceasta stare a venit, asa dupa cum era si firesc, din partea unor intelectuali exilati si cu precadere a lui Virgil Ierunca, unul dintre cei doi componenti a ceea ce putem denumi «institutia Lovinescu - Ierunca». Acest cuplu a stiut sa prezerve valorile romanesti si nu numai pe cele spirituale, sa anime, sa convinga, sa scoata din inertie pe acei intelectuali romani exilati care isi cautau menirea in acea lume care, pe atunci, nu oferea, ca mai tarziu, linistea interioara atat de necesara creatiei. Ierunca a fost deseori cel care l-a impins pe Mircea Eliade sa nu ramana ancorat intr-o literatura de marturii, ci intr-o viata activa de creatie, de cautari. Volumul de fata, care ne «restituie» Luceafarul, se datoreaza meritului deosebit al autorilor Mihaela Albu si Dan Anghelescu. Studiul efectuat cu intreaga dragoste si acribie a cercetatorului ne dezvaluie, cu rafinament, indeosebi o cunoastere aprofundata a simtirilor celor care, cu 60 de ani in urma, nu abdicasera de la datorie. Impresioneaza nu numai relatarea faptica, dar si bogatia cu care cei doi autori pun in relatie imensul lor bagaj cultural cu ceea ce au produs cu o jumatate de secol in urma autorii Luceafarului.? - Dinu Zamfirescu
Cărți,multe cărți.
