Minciuna nu stă doar cu regele la masă, ca în poezia lui Vlahuţă, ci şi cu o bună parte dintre politicienii României. Şi nu e ea singurul amfitrion al parlamentarilor, primarilor şi jupânilor mai mari sau mai mici. Sunt şi alţii, indiferent dacă ne aflăm într-un an electoral sau nu. Textele din Libertatea de depresie despre aşa ceva vorbesc: despre felul în care un vis de ţară poate deveni un coşmar. Despre Caţavencii noştri de tip nou, gata să se bată cu cărămida patriotismului în piept. Despre impostori şi hoţi, despre huligani şi nechemaţi, despre borfaşi şi slugi cu spinarea de pâslă, despre inşi bolnavi de mesianism galopant şi bufoni nocivi. Sunt doar o parte dintre personajele prezente în textele lui Radu Paraschivescu – o distribuţie în care poţi ghici uneori ecouri din proza sud-americană. Şi chiar dacă ne găsim într-o perioadă în care ţara pare orientată într-o direcţie bună, nu poţi să nu te întrebi cum am fi arătat dacă decidenţii noştri n-ar fi fost rezultatul unei atât de masive contraselecţii. Unde am fi fost dacă meritul şi competenţa ar fi surclasat pila şi învârteala? Cum ne-am fi simţit fără atâţia agenţi patogeni care ne poluează viaţa şi ne strică rosturile? Cu umor şi cu tandreţe, cu spirit critic şi cu înţelegere, Radu Paraschivescu îşi poartă din nou cititorii prin „meandrele concretului” carpatin şi le spune, cum a făcut-o de atâtea ori, că România e un spaţiu care trebuie ferit, pe cât posibil, de agresiunea personajelor dubioase cu agende pe măsură. Din politică, din sport, din afaceri – în general, din toate zonele unde impostorii se infiltrează uşor, pentru ca apoi să fie greu, dacă nu imposibil, de evacuat.
Cărți,multe cărți.
