Jurnalul unor cuvinte ingrate

Qpoem este proiectul celei mai solidare comunitati de poeti si iubitori de poezie. Facebook-ul i-a strans pe toti intr-o uriasa fila comuna pe deasupra invidiilor. Astfel incat, in orice parte te-ai pierde, poezia este peste tot, asa cum centrul este peste tot. - Calin VlasieEmilia Ajule (n. 1984, in Cluj-Napoca) frecventeaza gradinita de limba germana si scoala cu profil german ?George Cosbuc?. Absolventa in 2005 a Facultatii de Litere a Universitatii ?Babes-Bolyai? din Cluj-Napoca, sectia de Limbi Moderne Aplicate. Bursiera intre 2005 si 2006 la The University of Osnabrück, Germania, unde, participand la seminariile profesorilor Catedrei de anglistica si germanistica, devine tot mai interesata de domeniul lingvisticii. Scrie articole teoretice despre integrarea traducerii in conceptul textualitatii actuale. Din 2012, lucreaza ca traducatoare in Germania, unul dintre marile ei visuri fiind ca, printr-o traducere adecvata, sa largeasca accesul si sa starneasca interesul vorbitorilor de limba germana pentru literatura romana. Este membra a grupului literar Qpoem. A publicat poezie pe portalul literar www.qpoem.com, din 2015.?Jurnalul unor cuvinte ingrate cu care debuteaza Emilia Ajule este, de fapt, o reactie de rana, de fiinta ranita care se apara zgiriind si lovind. Cuvintele ei sunt ingrate mai degraba pentru ca nu sunt gratioase si sfioase decit pentru ca nu se angajeaza in ode si imnuri. Dar fondul din care ies (unul de psihisme incarcate, lasate cel mai adesea in subsolul sau pragul poemelor) nici nu poate pretinde descarcari de gratie. Ci mai curind un limbaj agresiv, taios si abraziv. Asa ca Emilia foloseste un limbaj de smirghel, de resentiment si o sintaxa zburlita si burzuluita, cu care-si apara rezervele de idealitate si candoare. Cerneala de sepie iritata e aruncata direct pe pagina, dar de fapt poemele (multe puse pe voci si recuperind in secvente brutale biografii de striviti si exclusi) persevereaza (intr-un fel de clandestinitate) in compasiune. Cinismul abrupt al notatiilor e doar fata ofensiva a acestui lirism de rana si de compasiune.? - Al. Cistelecan