Juramantul

Juramantul, este al patrulea din serie si continua aventurile tanarului Henric de Navarra. Lectura te tine cu sufletul la gura cu o poveste plina de comploturi, completata cu intrigi sentimentale, toate desfasurate pe fundalul unui razboi religios ce dezbina Franta. Fragment din romanul "Juramantul" de Ponson du Terrail: „Ducele se linisti putin din emotia ce-i produsesera acele cuvinte si se uita cu raceala la Catherine. — Daca Majestatea Voastra voieste, relua el, inainte de a trece o luna, ii pot garanta ca nu vor mai ramane hughenoti in Franta. — Nici regele de Navarra? Ducele avu un suras ironic. — Nici regele de Navarra, raspunse el. — Atunci inseamna ca il vei face catolic? — Nu, dar i se va intampla o nenorocire. Regina tresari. — Doamna, continua Henric de Guise, sunt mai acasa la Paris decat in tara mea si chiar mai mult decat Majestatea Voastra poate sa-si inchipuie. — Nici nu ma indoiesc, zise regina cu amaraciune, ca nu ar fi in stare casa de Lorena sa-si faca partizani, din contra, ea ii are in toate tarile. — Am o armata deja organizata in capitala voastra, continua Henric, si aceasta armata va surpa tot pamantul la un semn al meu. — Si... acest semn? — Aceasta armata va avea, continua ducele fara a raspunde la intrebarea doamnei Catherine, un cuvant de ordine. — Care? — Traiasca liturghia! Jos cu predica! — Dar cine va da acest semnal? — Dumneata, Doamna. — Eu? Eu? — Fara indoiala. — Dar, odata ce ziceti ca aceasta armata va este supusa?... La randul sau, ducele ridica o privire ironica asupra reginei. — Va ofer eu mijloacele de a da lovitura. Eu voi fi omul luptei si dumneata bratul. Ne trebuie si noua o pagina in istorie. — Si daca as consimti la aceasta, care ar fi conditiile voastre? Norul care intunecase mai devreme fruntea ducelui aparu din nou... — Ah! zise el, stiti bine ca tot o iubesc pe Marguerite. Regina ramase ganditoare. — Doamna, relua ducele, luati seama! Ora ne grabeste. Trebuie sa parasesc Parisul inainte de a se crapa de ziua. Daca refuzati, va fac prizoniera si va ridic. Regina era prinsa in cursa; ea incerca sa gaseasca vreun mijloc de scapare. — Dar, zise ea, mi-ai promis ca-l poti scapa pe Rene. — Da. — Atunci, stii dumneata ca ora supliciului lui s-a apropiat? — Stiu. — Si ca in doua zile... — Va fi liber. Dar, adauga ducele, nu-l vei revedea, Doamna, decat in ziua cand vei da semnalul pentru masacru. Pana atunci, Rene, pe care il vom sustrage din mainile calailor lui, va ramane prizonierul meu si nu veti sti niciodata unde sa-l gasiti. Daca veti incalca angajamentul ce il veti face cu noi, Rene nu va face decat sa isi schimbe calaul, adica va fi sfasiat la Nancy. — Ei bine, fie, zise ea, daca trebuie ca inamicii regatului sa piara, primesc, si aceasta se va savarsi in curand. — Astazi suntem in 14 august, Doamna. — Bine! — Voiesti sa fixam data zilei celei mari? — Fie! Ducele paru ca reflecteaza un moment. — Ce ziceti de 24 august, ziua de Saint-Barthelemy? — Cum voiesti, murmura Catherine inca nedecisa. Atunci ducele trase o masa inaintea reginei pe care se gaseau pene si pergament si zise: — Binevoieste, Doamna, a scrie dupa dictarea mea aceste doua randuri: „Tot ce ducele de Guise va face in noaptea de 24 august, este din ordinul meu."”