Ioan Hudita. Jurnal politic 26 aprilie-31 august 1946

Volumul XVII din Jurnalul politic al profesorului Ioan Hudita cuprinde notatiile sale dintre 26 aprilie si 31 august 1946, patru luni dintr-o vara fierbinte si secetoasa pe toate planurile. Guvernul Groza se afla la putere de peste un an, tara continua sa se afle sub o ocupatie dura, satisfactia data opozitiei prin introducerea in guvern a doi ministri reprezentand cele doua mari partide istorice se dovedise formala si fara urmari practice. Aparent, lucrurile isi urmau cursul ca si cum nimic nu s-ar fi schimbat, dar in fapt guvernantii se comportau ca intr-o tara care le fusese incredintata pe vecie. “Peste tot, nota Hudita la 25 iulie 1946, nu auzi decat blesteme la adresa fenedistilor si a rusilor”, adaugand ca “de un timp incoace lumea incepe a injura si pe anglo-americani, pe care ii invinuiesc de a ne fi vandut la Yalta”. In ceea ce il priveste, el continua parca cu incapatanare sa nu accepte aceasta ultima teza si sa se straduiasca sa convinga pe inter­lo­cu­tori “ca se inseala complet”! Totodata, in mai multe randuri insem­na in Jurnal fraze ca: “Orasul e plin de bancuri si epigrame, unele mai usturatoare decat altele”. Dar evident, era vorba de o riposta specifica timpurilor de apasare, care insa era departe de a rezolva problema in sine ! Pe un fond de cumplita seceta tara se gasea la o grea cumpana. “Seceta face ravagii, scria Hudita la 17 august. O ade­va­rata pedeapsa a Cerului”. Peste cateva zile, calator spre Falti­ceni, inregistra “campurile... pustii” si fantanile secate ! La 21 august constata in comuna sa natala Bogdanesti ca nu mai plouase de sase saptamani si ca in jurul Falticenilor nu se facuse “niciun fruct, nicio pruna sau nuca”. Secetei i se adauga rapida devalorizare. Salariul sau era de 416 630 lei, la care se adauga tot din partea Universitatii o diurna de 200 000 lei, dar preturile erau intr-o crestere nemasurata. La 17 mai nota ca pe un cos cu alimente (branza, carne de miel, cirese si ulei) daduse la ste­fa­nesti, in preajma orasului “aproape 200 000 lei”.La 1 august insemna ca un vagon de lemne costa 760 000 lei , “aproape pretul casei cand am luat-o in 1939”. O notatie din 31 august semnala ca izbutise cu sprijinul prietenului sau maiorul Mihailescu sa achizitioneze niste carne in piata Matache Macelaru, macelarul nedeschizand usa “decat la cunoscuti de teama rusilor”. Pe acest fundal de lipsuri, o calatorie la Beuca la mosia tatalui ginerelui sau si a fratilor acestuia a reprezentat in vara lui 1946 o scurta pauza agreabila. Jurnalul este dominat de problematica politica, interna si externa. Partidul National Taranesc se bucura de o mare popu­la­ri­tate, desi perspectivele sale erau departe de a fi limpezi. Hudita noteaza cu vadita neplacere conflictele dinauntrul formatiei careia ii apartinea. Desi este subiectul unor atacuri neincetate din partea presei guvernamentale, reprosandu-i-se mai ales voluntariatul sau pe frontul din Rasarit, Ion Mihalache produce multa agitatie interna in partid, cautand sa-si pregateasca preluarea presedintiei, desi in mod evident nadejdile sale in circumstantele date sunt utopice. Tentativele lui Mihalache de reorganizare a conducerilor partidului in judete, staruinta sa pentru reprimirea “transfugilor” trecuti de partea lui Carol II, silintele sale de a fi acceptat ca succesor al lui Maniu provoaca opozitia mai ales fruntasilor ardeleni din preajma lui Maniu, la care este alaturat si Hudita. sedinte de lucru, sedinte publice, dejunuri, mese la Continental si Capsa sunt dominate de discutii nesfarsite si in cea mai mare parte sterile, desi partidul se bucura de o sustinere foarte mare. Maniu, care il pretuieste pe Mihalache si are nevoie de el in partid, cauta sa atenueze aceasta stare conflictuala si Hudita, ca si in general Ghita Pop, cauta sa-l ajute in aceasta privinta. ”In realitate, inseamna in Jurnal Hudita la 9 iunie, am inceput sa ma cam plictisesc de atata timp pierdut in reuniuni inutile din care nu iese nimic serios”. Desi este ingrijorat de ipoteza preluarii conducerii partidului de Hudita, din vreme in vreme pusa si de Maniu, Mihalache il viziteaza in mai multe randuri pe profesor, interesat si de a discuta situatia externa, desi unele intrevederi sfar­sesc neplacut, cei doi interlocutori dandu-si la plecare abia mana !Ingrijorarile persista, atat din cauze interne, cat si a neputintei de a influenta situatia internationala. “..suntem prea mici, nota Hudita la 29 mai, ca sa putem influenta cursul evenimentelor internationale de care este legata soarta tarii noastre”. Arestarile legate de organizatia “Sumanelor negre”si procesul maresalului Antonescu sunt de asemenea evenimente care intervin. Hudita sustine cooptarea in delegatia permanenta a lui Aurel Leucutia, a lui Virgil Solomon, a lui Aurel Dobrescu, a lui Emil Ghilezan, a lui Ilie Lazar, a lui Cezar Simionescu si a doctorului Stan­cu­les­cu. In mai multe randuri, Maniu a revenit cu propunerea preluarii con­ducerii partidului de catre Hudita, considerat in stanga partidului, avand in vedere “eventuala intelegere cu Sovietele”, care ar deveni “indispensabila” daca anglo-americanii ar amana confruntarea si “ne-ar lasa la discretia lor”. acad. Dan Berindei