Prin alegerea acestei teme ne-am propus să prezentăm viaţa şi activitatea culturală a lui Ioan Bianu, prestigioasă şi complexă personalitate ce şi-a lăsat amprenta asupra vieţii culturale şi intelectuale româneşti, iniţiatorul unui nou orizont în domeniul biblioteconomiei, profesor universitar, cercetător şi academician, care prin muncă laborioasă, abnegaţie şi devotament a reuşit să ridice câteva dintre valorile culturale româneşti ale epocii sale la nivel european. Parcurgerea acestei lucrări vizează prezentarea principalelor etape pe care Bianu le-a traversat de-a lungul întregii sale cariere din domeniul cultural, desfăşurată într-o perioadă a clarificărilor istorice, aglomerate parcă în răstimpul vieţii academicianului: Unirea Principatelor (1859), proclamarea Regatului României (1881), Războiul de întregire (1916-1918) şi Marea Unire de la 1918. Lucrarea noastră îşi propune să analizeze, în mod concret, Bibliografia românească veche (1508-1830), cea mai importantă operă, unică în felul ei la data apariţiei, a distinsului lingvist şi profesor, director al Bibliotecii Academiei Române, considerat pe drept întemeietorul şi organizatorul, pe baze ştiinţifice, a bibliotecii acestei instituţii. Noutatea cercetării noastre constă în viziunea personală în care am interpretat lucrarea cea mai importantă a lui Ioan Bianu, grupând în cadrul fiecărui secol fişele bibliografice ale cărţilor înregistrate cronologic după câteva criterii: centru de tipărire, limba în care s-au tipărit, tematica volumelor (cărţi de cult, cărţi de instrucţie şcolară, tratate de istorie, medicină, gramatică, cărţi de autor, cărţi cu conţinut filozofic şi ştiinţific, carte străină tradusă), calendare, minee, carte beletristică, broşuri, hrisoave, cărţi de educaţie gospodărească), elemente comune de ornamentaţie şi grafică (ancadramente, elemente heraldice, gravuri, steme, iniţiale ş.a.). Prin această grupare am urmărit evoluţia dezvoltării tiparului, a diversificării conţinutului tematic al cărţilor, a ilustrării grafice, a prezenţei în Bibliografie a prefeţelor şi predosloviilor – in extenso sau fragmentar – care ilustrează, la rândul lor, înlocuirea progresivă a limbii slavone cu limba română, şi ulterior evoluţia limbii române către limba literară, aşadar evoluţia culturii române ilustrată de-a lungul celor patru secole. Sub aspect metodologic, am abordat această temă din două perspective, apelând la metoda istoric-monografică şi la metoda aplicativ-comparativă. Pentru realizarea primelor două capitole am recurs la metoda istoric-monografică, prezentând sintetic aspecte din viaţa şi activitatea academicianului Ioan Bianu şi modul în care s-a implicat în organizarea şi înfiinţarea şcolii bibliografice româneşti. Capitolul trei are caracterul unei lucrări aplicativ-comparative, prin studierea grupată a fişelor cărţii vechi ce compun corpusul Bibliografiei româneşti vechi. Teza este structurată pe patru capitole principale ce poartă titlurile: Ioan Bianu şi Biblioteca Academiei Române, Ioan Bianu şi abordarea evolutivă a bibliografiei româneşti, Concepţia bibliografică a lui Ioan Bianu în elaborarea Bibliografiei româneşti vechi. Cartea românească veche (1508-1817) şi Ioan Bianu şi ecourile Bibliografiei româneşti vechi în contextul cultural al epocii. Aspectele biografice referitoare la Ioan Bianu le-am abordat în primul capitol, intitulat Ioan Bianu şi Biblioteca Academiei Române, organizat pe mai multe subcapitole ce cuprind: repere biografice, viaţa universitară la Bucureşti, studii în străinătate (centrele universitare din Milano şi Paris), precum şi activitatea sa la conducerea Bibliotecii Academiei Române. Pentru cea de-a doua etapă a vieţii sale, cea de după stabilirea în Bucureşti, am avut în vedere următoarele momente: perioada studenţiei, ocuparea postului de ,,arhivar-bibliotecar” al Academiei Române, studiile în străinătate, ascensiunea profesională după întoarcerea în ţară, activităţile desfăşurate şi funcţiile deţinute în diferite structuri instituţionale. Angajarea ca salariat al acestor instituţii i-a deschis academicianului noi orizonturi în ierarhia profesională, devenind astfel primul director al Bibliotecii Academiei Române, membru corespondent şi titular al Academiei Române, făcând parte din numeroase comisii academice, director administrativ, secretar al Secţiei Literare, secretar general şi preşedinte al Academiei, apoi vicepreşedinte al forului academic până la sfârşitul vieţii. Prezentarea noastră vizează, pentru această etapă, atât activitatea desfăşurată în domeniul ştiinţific, cât şi în cel al învăţământului, în care Ioan Bianu s-a remarcat ca lingvist şi profesor de limba şi literatura română la Liceul ,,Sf. Sava” şi, ulterior, profesor al Universităţii din Bucureşti. Capitol doi, intitulat Ioan Bianu şi abordarea evolutivă a bibliografiei româneşti, reliefează punctual contribuţia lui Ioan Bianu la evoluţia bibliografiei româneşti, cuprinzând etapa elaborării planului Bibliografiei, Apelul şi contribuţia colaboratorilor la constituirea fondului de carte veche al Academiei Române, iar apoi la întocmirea lucrării propriu-zise. Orientându-se după norme concepute de specialişti străini din domeniul bibliografiei europene, autorii concep în manieră originală planul Bibliografiei din 1895, Ioan Bianu partajând bibliografia românească în trei categorii de cărţi: cartea românească veche (1507-1830), cartea românească modernă (de la 1831 până astăzi) şi cartea străină privitoare la români. Cea dintâi concretizare a acestui plan bibliografic a fost întocmirea şi publicarea Bibliografiei româneşti vechi (1508-1830) realizată între anii 1903-1912, în colaborare cu Nerva Hodoş, ajutor de bibliotecar (tom. I-II şi fascicolele 1-2 din tomul III), finalizată de Dan Simonescu, cel care va publica fascicolele 3-8 din tomul III, apărut în 1936 după moartea lui Ioan Bianu. În al treilea capitol, intitulat Concepţia bibliografică a lui Ioan Bianu în elaborarea Bibliografiei româneşti vechi. Cartea veche (1508-1817), ne-am propus să stabilim locul pe care Ioan Bianu îl ocupă în cultura română prin semnificaţia operei şi activităţii sale în domeniul cărţii româneşti vechi. Capitolul final, ce poartă titlul Ioan Bianu şi ecourile Bibliografiei româneşti vechi în contextul cultural al epocii, este orientat către interesul considerabil al specialiştilor, în principal, manifestat pentru valoarea culturală a monumentalei lucrării a lui Ioan Bianu, ecourile fiind urmărite atât în ţară, cât şi în străinătate. Redactarea unei astfel de lucrări, care include şi câteva repere monografice, a impus o cercetare laborioasă a diferitelor tipuri de documente: unele aflate în arhivă, dar nevalorificate îndeajuns sau deloc, altele deja publicate, înglobând aşadar un material documentar vast. Pentru prima parte a vieţii sale, din Transilvania, informaţiile existente în documente sunt succinte şi lacunare, în comparaţie cu cea de-a doua parte a vieţii, în care sursele bibliografice folosite au caracter autobiografic sau au fost selectate de noi din corespondenţa trimisă sau primită de Ioan Bianu de-a lungul vieţii. Anii de studii în străinătate (1881-1883) au fost reconstituiţi din scrisorile către profesorul său Bogdan Petriceicu Hasdeu, păstrate în Arhivele Naţionale ale României, pe baza cărora am conturat câteva etape din viaţa şi activitatea sa în calitate de bursier al statului român. Aceste scrisori au fost publicate integral, dar fără interpretare, de Aurelian Sacerdoţeanu în Studii şi materiale privitoare la trecutul istoric al judeţului Prahova, Ploieşti. Marieta şi Petre Croicu, în lucrarea Scrisori către Ioan Bianu, întocmită în cinci volume, editează o bună parte din corespondenţa nepublicată până atunci adresată lui Ioan Bianu de personalităţile veacului, din ţară şi străinătate. Cu toate acestea au rămas nepublicate numeroase alte scrisori din acest fond. Am recurs la aceste informaţii pentru a ilustra diferite etape din viaţa universitară şi academică a lui Ioan Bianu. Teza se încheie cu desprinderea unor concluzii din analiza efectuată asupra vieţii şi activităţii lui Ioan Bianu în domeniul cărţii vechi. Am considerat necesar să prezint şi Bibliografia operelor lui Ioan Bianu, organizată în patru secţiuni, cuprinzând 305 lucrări publicate de-a lungul întregii vieţi. Lucrarea noastră se încheie cu indicarea bibliografiei folosite la realizarea acestui studiu şi câteva Anexe în care am reprodus documente şi imagini reprezentative.
Cărți,multe cărți.
