Cum să încetezi vreodată de a te recompune, de a căuta să arăți „cine” eşti, de a-ți mobiliza puterile, amintirile, dorința, în ceea ce [Paul Ricoeur] numeşte „insolența” unei pofte de a trăi care câteodată este o luptă, o agonie, dar care nu e mai puțin una dintre formele profunde ale acestei lipse de griji pe care o numeşte aici bună dispoziţie? Și cum, aproape în același timp, să accepți să lași locul unui alt sine pe care nu-l cunoști, a altora diferiți de tine, cum să accepți să te faci nevăzut în fața celorlalți, în această lipsă de grijă, în această detașare de sine care ar fi cealaltă formă fundamentală a bunei dispoziții?Olivier Abel În momentul sărbătoririi celor 90 de ani ai săi, [Paul Ricoeur] spunea celor câtorva prieteni adunați la un loc: „Există simpla fericire de a fi încă în viață și, mai mult decât orice, iubirea de viață, împărtășită cu cei pe care-i iubesc, atâta vreme cât îmi este dată. Viața, nu este oare ea darul inaugural?” Catherine Goldenstein
Cărți,multe cărți.
