Atat de mult te obisnuiesti cu o anumita stare de fapt, cu un anumit stil de viata, cu un om, cu un anume fel de a fi al lui, al tau pana la urma si al tuturor celor din jur, incat nu iti poti imagina ca lumea ar putea arata vreodata altfel. Si totusi... atunci cand te astepti mai putin, de undeva de sus, de foarte sus, din inaltul cerului, de pe o stanca neasteptat de inalta, omul tau se arunca in gol si cade drept in mijlocul lacului tau linistit, locul in care tu te regasesti cel mai bine, iscand in jurul sau atata zgomot si atatea valuri ca nu mai stii cum sa le potolesti. Si atunci, lumea aceea calma statornicita in mintea ta, de-atata vreme neschimbata, o ia pur si simplu razna. Dintr-odata, universul tau monoton, eternizat static, incepe sa se zgaltaie din temelii si sta gata-gata sa se darame, sa ti se pravaleasca cu totul in cap. Si dupa acest cutremur vadit intentionat, izgonit din sanul lui Avraam, te trezesti aruncat fara mila in apele agitate, reci, ale Bistritei, unde te rastorni si te intorci cand pe-o parte cand pe alta si te tot rostogolesti asa la vale poticnindu-te din hop in hop. Si toate astea doar din vina lui.
Cărți,multe cărți.
