Cum, "ceea ce e etern nu e esential pentru om", Eminescu in-corporeaza nemurirea su?etului in prezenta vie, imperisabila a formei individuale, prin care intoarcerea ciclica la viata - in anumite conceptii ?zice, ?lozo?c atomiste si stoice cu precadere - da orizont nemarginit viziunii si artei sale poetice. Fiind noi insine "formula unei eterne treceri a materiei", intr-un cuvant, spunea scriitorul, forma care reapare ?ind "asemenea unui cuvant sau unei cugetari reproduse"- Lumea este Universul Cuvantului si Cugetarii, "abstractie facand de la identitatea materiei, in care se reprezinta"!
In aceasta stare, hyperioneana, in care timpul a disparut, iar "eternitatea cu fata ei cea serioasa te priveste din ?ece lucru", trecerea si nasterea, ivirea si pieirea sunt numai o parere, doar inima "se cutremura incet de sus in jos, asemenea unei arfe eoliane, ea este singura ce se misca in aceasta lume eterna... ea este orologiul ei" (manuscrisul 2287, 11 r. v.)
Nu Moartea inspaimanta - Timpul, ce creste-n urma si intuneca! iar acesta e timpul omului, masurat cu pulsatiile inimii. Pentru toti aceia cu auzul ?n, inima desteapta si ochiulpatrunzator, opera eminesciana, in care s-a "incifrat" spiritul Universului, a fost si ramane semnul si sunetul Bucuriei. (Aurelia Rusu)
Cărți,multe cărți.
