Cu multă vreme în urmă, într-un sat din provincia La Mancha, trăia un cavaler cu rădăcini îndepărtate în nobilimea spaniolă. Traiul lui nu era unul îndestulat. La prânz mânca tocană, seara pâine prăjită, vinerea linte, iar la sfârșitul săptămânii un porumbel sau câte un pui mic, ca delicatesă. Pe mâncarea asta cheltuia cam trei sferturi din banii ce-i avea. Celălalt sfert se ducea pe haine potrivite rangului și stării sale. În fiecare an își luă o vestă nouă, pantaloni și papuci de catifea și de asemenea o pălărie și o manta largă din cea mai fină țesătura, pe care o aruncă pe umeri ca și când ar fi fost un rege... Nenorocirea cea mai mare era că el credea fiecare cuvânt al acelor povești și legende. Mintea lui era atât de plină de bătălii, de turniruri, de lănci și săbii, de vrăji și cântece de dragoste, de întreceri, moarte, răni, uriași, dragoni și alte asemenea lucruri, încât își pierduse complet mințile. În nebunia lui, se hotărâse să devină un cavaler rătăcitor care să salveze lumea și să capete faima și onoare. Era foarte fericit când visa la noi aventuri, la fapte eroice, la pericole și greutăți de care nici măcar nu se auzise până atunci și nu ezită să facă tot ce putea pentru a-și pune în aplicare planurile nebunești.
Cărți,multe cărți.
