Desi am murit, sunt viu!

Sfantul Ioan Maximovici a fost grabnic ajutator pentru toti oamenii pe care-i intalnea in calea sa si asa a ramas si dupa trecerea sa la cele vesnice. A venit in ajutorul multor oameni, aducand mereu bucuria, mangaierea si nadejdea. In viata sa, el a reusit sa imbine rugaciunea cu ajutorarea celor aflati in nevoi, fiind un ascet aspru si un pastor iubitor al turmei sale, un hranitor al sarmanilor si un doctor fara de arginti. Sfantul Ioan Maximovici este cinstit ca unul dintre cei mai mari Sfinti ai secolului al XX-lea, alaturi de Sfantul Nectarie din Eghina (1920) si Sfantul Luca, Arhiepiscopul Crimeei (1961). Sfinte Ioan Maximovici, roaga-te lui Dumnezeu pentru noi! Fragment din cartea "Desi am murit, sunt viu!" de Sfantul Ioan Maximovici "Mori si inviaza ! Cat de bine este ca nu stim ce ne asteapta maine! Astazi putem sta linistiti intinsi pe iarba, poienita, ascultand muzica padurii sau schiind pe zapada cu bucurie. Sau putem prinde asa viteza pe bicicleta, incat vantul sa ne suiere in urechi, fara sa banuim ca toate acestea se vor sfarsi foarte curand. Am crescut fiind un copil sanatos. Nu am fost niciodata bolnav. Aerul curat de munte, apa de izvor, laptele proaspat si painea facuta in cuptor mi-au hranit muschii si oasele, promitandu-mi sanatate si un viitor fara griji. Neplacerile copilariei si crizele de anxietate de atunci mi se par astazi niste mici pete pe discul stralucitor al vietii. Ma intorc tot timpul in locul unde iarba e de catifea, bondarii zumzaie in cor, acompaniati de albine, iar versantii sunt imbujorati de multimea fructelor rosii; unde cerul e plin de glasuri de ciocarlie... Plec pe campii, departe de casa, doar pentru a ma tolani in iarba moale si a privi indelung formele norilor pe cerul azuriu, dupa care alerg in jos, spre rau, si sar in apa racoroasa... Totul a inceput in vara in care la noi in regiune nu a mai fost paine. Tara, desigur, mergea inainte dintr-o victorie in alta, insa noua, celor care traiam in fundatura muntilor Saian, ne era dat sa stam de la prima ora la coada pentru paine si sa luam cu asalt magazinul dupa ce venea masina de la fabrica. In timpul unui astfel de asalt am fost strivit de multime intr-un zid. Nu s-a intamplat nimic grav atunci, dar mai tarziu a inceput sa ma doara un sold. Copiii nascuti si crescuti in Siberia erau invatati sa nu se planga si sa nu bage in seama tot felul de dureri."