De la incorporarea sa in randurile Armatei Albe in 1919, la alegerea vietii monahale in 1924 in urma unui pelerinaj la Muntele Athos, soarta arhiepiscopului Vasili, pecetluita de credinta lui neclintita si o spiritualitate profunda, a fost marcata de istorie. Dupa mai mult de douazeci de ani petrecuti in ?republica monahala", pleaca la Oxford ? pentru a-si continua studiile patristice ? si apoi la Bruxelles, unde a fost numit in 1960 arhiepiscop al eparhiei din Belgia a Patriarhiei Ruse. Pana la moartea sa, din 1985, el nu va mai trai niciodata pe pamantul Rusiei sale natale.
Prima parte, consacrata anilor de tinerete, descrie, din interior si cu o rara sinceritate, perioada Revolutiei si a Razboiului civil: simtul sau de observatie face minuni, si Soljenitin nu a s-a inselat cand a preluat aproape fara nicio schimbare mai multe din paginile sale despre evenimentele anului 1917. Descrierea lui e poate un tablou mai autentic decat cele prezentate in multe carti de istorie.
Cea de a doua parte, a amintirilor despre Biserica, incepe treizeci de ani mai tarziu, cand preotul (1951) si apoi Episcopul (1959) a inceput sa participe la multe sinoade si congrese internationale. Pozitia lui in Biserica Rusa de ?exilat" l-a facut un observator precis, uneori dur, chiar critic, al instantelor ortodoxe, dar acest slujitor neobosit si devotat al Bisericii a spus si a scris intotdeauna ceea ce a gandit, oricare ar fi fost situatiile sau persoanele implicate.
Prezentate aici pentru prima data in traducere romaneasca, amintirile arhiepiscopului Vasili din perioade putin cunoscute sau chiar gresit intelese, sunt ? atat prin aspectul lor ?civil", cat si prin cel ?religios" ? nepretuite pentru cei ce vor ia inteleaga istoria Rusiei si a Bisericii ei.
Arhiepiscopul Vasili (Krivosein, 1900-1985) este unul dintre cei mai importanti prelati ai Bisericii Ortodoxe Ruse din a doua jumatate a secolului al XX-lea si o figura marcanta a miscarii ecumenice.
Cărți,multe cărți.
