Construim lumea în care trăim precum o casă. Îi înălțăm pereții și securizăm geamurile și ușile pentru ca nimeni și nimic să nu pătrundă și să ne spargă bula de iluzie că suntem în siguranță. Navigăm într-un ocean de vise și închipuiri, îngrămădiți în siajul unor concepte în care deseori nu ne regăsim pentru că fie ne-au fost impuse, fie le-am copiat de la alții, convinși că ni se vor potrivi și nouă. Tot mai înstrăinați, ne hrănim cu himere, trăind în universuri personale, în care gândurile par figurație într-un film suprarealist. Dincolo de ușile care se închid în urma noastră, ignorăm lumea, convinși că noi stabilim regulile jocului. Până când lumea asta necunoscută nouă schimbă jocul, și ne trezim prizonierii propriilor noastre strategii de izolare. Patru destine aflate sub același acoperiș ajung să se descopere și să-și deschidă universurile într-o situație pe care nici nu au generat-o și nici nu o pot controla. Câteodată, viața ne pune în fața unor provocări mai mari decât edificiile construite de noi pentru a ne salva. Și atunci, abia atunci, începem să trăim cu adevărat.
Cărți,multe cărți.
