În calitate de sistem de gândire în jurul căruia se așează întreaga arhitectură a mentalului tradițional, calendarul popular se dovedește a fi mai profund decât ar putea părea la prima vedere. Nu este numai o ordonare a timpului, o limitare a momentelor sacre în înșiruirea cotidiană a zilelor profane, o ținere în evidență a curgerii timpului. Rostuind lucrul și viața, calendarul este într-adevăr acea știință a vieții, rânduială a vremii, a ști când să faci sau când să nu faci un lucru. În felul acesta, anticipând principiul recomandărilor și interdicțiilor, ne situăm în plin cadru magic, pentru că într-adevăr această filozofie a vieții este chiar magia, depozitara cunoștințelor, cea care, în cazul cunoașterii legilor ei, a cadrelor de manifestare a acțiunilor specifice, putea garanta oamenilor acel acces la putere de care aveau nevoie. Dacă în general existența umană era guvernată de destinul implacabil, care nu putea fi nicicum influențat, prin intermediul magiei calendarului popular omul putea fi, în plan mic, un demiurg, un stăpân al unei părți importante a destinului său. Românului țăran nu-i trebuie cărți astronomice, nici barometre, nici termometre, nici calendare tipărite. El e singur astronom și calendarist. Vremea l-a învățat a observa și a întipări bine în minte semnele de căpetenie prin cari se poate cunoaște dintr-o zi în alta ce fel de vreme are să fie, bună sau rea? ploioasă sau secetoasă? Aceste semne însă nu le păstrează el numai pentru sine, ci, precum le-a moștenit de la părinții și străbunii săi, așa le împărtășește și explică el și copiilor săi și, astfel, din tată în fiu, din moși în nepoți și strănepoți se păstrează această știință, care, cu tot dreptul putem zice că de foarte multe ori întrece pe cea a calendariștilor și a astronomilor învățați.
Cărți,multe cărți.
