Calaul credincios. Viata si moarte, onoare si dezonoare in tumultuosul secol al XVI-lea

Actul de justitie din perioada Renasterii si a Reformei se incheia de multe ori pe esafod. Uneori infractorii erau alungati din oras cu biciul sau cu nuielele, alteori erau trimisi pe esafod pentru ca recidivasera ori fapta lor presupunea pedeapsa capitala. Desi era cel mai detestat personaj al justitiei, calaul devenise un personaj esential care, cu sabia si instrumentele sale de tortura, reprezenta ultima reduta a legii. Pornind de la cronica personala a lui Frantz Schmidt, unul dintre cei mai cunoscuti si activi calai din istoria Nurnbergului, Joel F. Harrington reconstituie o perioada pe care istoria a ingropat-o in tabuuri si stereotipii. Se foloseste de aceasta ocazie pentru a distruge miturile cladite in jurul acestei meserii detestate si pentru a explica mecanismele disciplinei si pedepsei din lumea postmedievala. Poate din pricina faptului ca este o aparitie culturala sumbra, figura calaului a fost de multe ori prezentata monodimensional, ca un fel de varf de lance pentru obscurantismul si absolutismul din acele perioade revolute.