Nu se putea face un gest mai potrivit pentru rememorarea personalităţii marelui dascăl şi prestigiosului critic şi istoric literar Mircea Zaciu (1928‐2000) decât reeditarea acestei cărţi masive, cu titlu frumos, parcă şi mai reverberant în anul Centenarului Marii Uniri. La nouă decenii de la naşterea Profesorului, publicul cititor de astăzi poate descoperi ori resuscita din aceste pagini vibrante o figură exemplară de om şi de scriitor. Unul într‐adevăr reprezentativ pentru ceea ce s‐a tot aproximat ca emblemă a spiritului ardelean, definit şi reamintit ca atare în exerga volumului, în formularea rămasă celebră a lui Lucian Blaga: „A fi ardelean înseamnă a duce un gând până la capăt”. Căci Mircea Zaciu îşi declară încă din primele rânduri apartenenţa, în chipul cel mai profund, la spaţiul ardelean al spiritualităţii româneşti, de care se simte legat „prin ascendenţă şi formaţie” şi în a cărui valoare emblematică crede; nu neapărat întorcându‐se spre trecut pentru a‐l idealiza şi mitiza – cum se mai întâmplă adesea –, ci încercând să tragă din faptele culturale ale acestui ţinut învăţături pentru vremea noastră: provincia patetică şi gravă a României apare interogată în multiplele ei faţete creatoare pentru a provoca răspunsuri de care avem nevoie acum. (Ion Pop)
Cărți,multe cărți.
