In cartea lui despre Biserica Ortodoxa Romana, Cristian Vasile atinge multe subiecte delicate, in raspar cu modul de abordare al istoriografiei oficiale. Autorul sustine ca puterea (pro) comunista nu a apelat intotdeauna la forta si nu a subordonat Biserica doar prin presiuni, arestari si amenintari, ci si prin specularea unor adanci tensiuni si rivalitati din interiorul clerului. Marea flexibilitate a conducerii PCR in politica religioasa s-a vadit inca din 1945, cand unii preoti si teologi epurati au inceput sa fie ?recuperati? si ulterior chiar folositi ca informatori. E o realitate trista ca mai multi preoti au fost arestati sau anchetati din cauza denunturilor altor clerici. In timp ce planul comunist de supunere a Bisericii, care s-a conturat in anii 1947?1948, a fost coerent, dar si flexibil, lumea clerului a fost dezbinata. O firava solidaritate a preotimii din eparhii cu prelatii deveniti indezirabili pentru comunisti (cu mitropolitul Irineu al Moldovei, de pilda) nu a lipsit, dar a fost repede inabusita cu metode politienesti.In final, ajutat si de memoriile lui Petre Pandrea, Cristian Vasile incearca sa desluseasca imprejurarile prigoanei declansate in anii '50 impotriva manastirii Vladimiresti. Personajele luminoase ale cartii sunt doi prelati: patriarhul Nicodim si mitropolitul Irineu; disparitia lor in 1948 - suspecta, dupa unele surse - anunta o noua epoca. Insa cititorul se va intalni si cu personaje secundare, precum Arsenie Boca, Benedict Ghius, mari duhovnici ai ortodoxiei, sau cu ierarhi de azi: PF Sa Teoctist, IPS Antonie, IPS Bartolomeu si altii, care in urma cu 40?50 de ani erau doar tineri calugari sau diaconi.
Cărți,multe cărți.
