Ce pacat, profesia noastra este efemera! Lumea se schimba, vin alte generatii, prea putin interesate de marii artisti care nu mai sunt printre noi. Am incercat sa scriu cate ceva despre ei, sperand ca cititorii o sa-i indrageasca si nu vor intra inca in uitare. Dar eu, care i-am cunoscut, i-am ascultat, am jucat cu ei, n-am cum sa-i uit! Nu pot sa le fiu decat recunoscatoare. Si cand am probleme de viata sau profesionale, imi amintesc de ei. Ei vor fi mereu inaintea mea si eu in conul umbrei lor. Le aud glasurile, ca niste clinchete de clopotei de argint, care imi dau viata si putere si speranta ca arta adevarata n-o sa moara niciodata. Ars longa, vita brevis!
Cărți,multe cărți.
