Lumina faptei din lumina cuvantului. Impreuna cu tatal meu Dumitru Staniloae

Volumul de fata nu e conceput ca o biografie. Biografii s-au mai scris si se vor mai scrie, mai mult sau mai putin exacte, mai mult sau mai putin "stiintifice", mai mult sau mai putin impartiale. Iata de ce nu se vor gasi aici multe date, ani, in sfarsit toate acele precizari si preciziuni care nu fac decat sa abstractizeze subiectul si sa-l departeze de cititor. In cele ce urmeaza, vom povesti cateva amintiri despre tatal meu, intamplari pe care fie ni le-a povestit el, fie le-am trait noi. Cateva precizari cronologice si de alta natura vom face numai in cazurile in care in scrierile aparute pana acum s-au comis greseli si diletantisme prea evidente, pentru ca, din pacate, ele nu lipsesc in unele relatari biografice. De aceea, regretam daca se vor descoperi nepotriviri cu afirmatiile biografilor, fata de care noi pacatuim, poate, prin lipsa de stil stiintific, dar, in schimb, incercam sa punem in randurile noastre o parte din dragostea pe care i-am purtat-o si pe care el, parintele Dumitru, ne-a purtat-o noua. Si, de aceea, suntem incredintati ca, aidoma lui Dumnezeu, si oamenii vor trebui sa ne ierte, tinand seama de profunzimea sentimentelor noastre… - Lidia Staniloae Fragment din cartea "Lumina faptei din lumina cuvantului. Impreuna cu tatal meu Dumitru Staniloae" de Lidia Staniloae: "In acea perioada a cunoscut-o pe mama. Eram foarte curioase si-i intrebam mereu: "Cum v-ati cunoscut? Cum ai cunoscut-o pe mama? Cum l-ai cunoscut pe tata?" Zambeau amandoi. Mama ne-a povestit ca un consatean de-al tatei, doctorul Stancioi de la Cluj, a rugat-o sa duca o scrisoare prietenului de la Sibiu. Mama era studenta in anul I la Academia Comerciala si se pregatea sa vina acasa in vacanta. Stancioi, prieten cu familia unei verisoare de a mamei, i-a spus ca adresantul e profesor universitar si ca-l va gasi la Academia Teologica. Constiincioasa, mama a dus scrisoarea acolo, asteptand sa dea de un domn batran si plicticos, cum trebuiau sa fie profesorii. A sunat la poarta, portarul i-a deschis, i-a spus sa astepte, ca domnul Staniloae vine imediat si nu i-a venit sa creada, cand a aparut un barbat tanar si frumos, aratand mai degraba a student decat a dascal. Tata a citit scrisoarea si apoi a intrebat-o daca vrea sa iasa cu el la plimbare in acea dupa-amiaza. Dupa cateva luni s-au casatorit. Bineinteles, evenimentul a starnit mare valva in cercurile bune ale Sibiului. Domnul profesor era o partida foarte ravnita, cateva fete din protipendada orasului pusesera ochii pe el. Aveau parinti bogati, influenti, zestre corespunzatoare... Cand colo, ce sa vezi, domnul Staniloae s-a casatorit cu o studenta de obarsie modesta, dintr-o familie de tarani cu opt copii. (In aceasta ordine de idei as vrea sa fac o precizare. Numele de fata al mamei este Mihu si nu Milea, si se trage din Sura Mare si nu Sura Mica, dupa cum in mod gresit s-a scris in unele docte biografii "foarte la obiect", unde de altfel s-au strecurat si alte greseli, pe care voi incerca in masura posibilitatilor sa le corectez. Am citit de asemenea cu mirare ca tata ar fi intentionat sa se calugareasca, fiindca... avea rude calugarite la Tiganesti. Greu de crezut ca cele doua nepoate, care un timp au fost acolo, l-ar fi putut influenta. Pe acea vreme inca nu se nascusera! De altfel, ma indoiesc ca felul lor de comportare ar fi putut constitui un exemplu pe care un om inteligent si dornic de o viata spirituala reala ar fi fost tentat sa-l urmeze.)"