?Toata fiinta lui Sorin Lavric a fost retrasa strategic din lume in vederea scrisului. Scrisul a devenit acum un soi de organ, singurul prin care ? dupa ce toate celelalte simturi au fost absorbite in el ? a mai ramas sa se produca contactul cu lumea.
Numai ca aceasta revarsare fireasca este captata si reorientata in campurile de forta ale unei inteligente care a intalnit la timpul potrivit scoala gandirii. De aici tonul inalt al scrisului sau. Fara ingredientul acesta al «gandirii», Lavric ar fi impartasit soarta scriitorilor talentati si inculti, care mor patetic in ograda metaforei si in sintaxa. Cultura filozofica l-a salvat de perspectiva inecului in propriile-i cuvinte si l-a invatat declinarea ideii si arta de a face ca fiecare propozitie sa poarte in ea zvonul unui gand.
Sorin Lavric face parte din prima generatie asupra careia Noica si-a pus pecetea indirect, prin pneuma intermediara a discipolilor sai. Un juramant al scrisului, facut sub o anumita cutremurare, ii leaga pe cei cazuti din mantaua stilistica a lui Noica. Iar acest legamant se bazeaza pe o credinta simpla: nu exista idee care sa poata patrunde in lume neajutata de un coup d'envoi afectiv; nu exista sentiment care sa se poata impune fara prestigiul unei hermeneutici discursive.? (Gabriel LIICEANU)
?Eseurile de aici au sens numai in masura in care emotia din care s-au nascut persista in ele. Tristetea filozofilor este ca, preocupati cum sunt de sensuri logice, sunt incapabili sa emane fluizi emotivi. [...] Iar scrisul care nu provoaca ecouri recurente in mintea cititorului e inutil. Am ales in acest volum acele eseuri pe care le-am resimtit ca fiind purtatoare de conditie afectiva, adica de ecouri recurente.? (Sorin LAVRIC)
Cărți,multe cărți.
