Desi neincrezator in arta literara, in beletristica, Sorin Lavric scrie cu maiestrie, patetic sau sarcastic mai mereu, o atitudine afectiva fiind suportul frazelor sale, fara figuri de stil, dar inventiv ca stilistica. O adevarata muzica ii ghideaza propozitiile, insa rezultata este nu doar insiruirea de imagini ce au pretentia de a fi adevarate, ci ele declanseaza o dezbatere, o problematizare a lumii dintotdeauna, dar mai ales din prezent. Autorul este in polemica cu cei la care se refera, in cartea de fata indeosebi mari ganditori, filosofi de recunoscut renume universal. Dar in general lupta lui este cu cititorii care au avut ?imprudenta? sa-i parcurga textele. Ei sunt luati in catare, pe ei se straduieste Sorin Lavric sa-i ingenuncheze, reducandu-i la propriile sale convingeri. Pentru ca el nu admite o pluralitate de opinii, convins ca adevarul nu este decat unul singur, iar a fi de alta parere decat a lui echivaleaza cu a-i fi dusman. De aici si indarjirea cu care scrie, nici
Cărți,multe cărți.
